FacebookTwitterLinkedIn

Conform datelor financiare din 2025, grecii de Olympus fac parte din grupul miliardarilor în lei, după ce afacerile companiei au înregistrat un salt de peste 14%.

Compania ce operează fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu (Brașov) a grupului grec Hellenic Dairies, Fabrica de Lapte Brașov, a raportat peste un miliard de lei cifră de afaceri, în creștere cu peste 14 procente.

Pe primul loc din punct de vedere al cifrei de afaceri se regăsește compania franceză Danone, cu o cifră de peste 1,2 miliarde de lei, raportată în 2025.

Totodată, profitul net al producătorului elen a crescut cu aproape 23 de procente, ajungând în 2025 la 77,2 milioane de lei. Numărul mediu de salariați s-a majorat cu 5,1%, până la 493.

Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste 25 ani de activitate în România. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, județul Brașov, a fost inaugurată în anul 2011. Hellenic Dairies desfășoară operațiuni în 47 de țări din toată lumea. În prezent, Olympus deține zece fabrici în patru țări (Grecia, România, Bulgaria și Cipru). Acestea produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale, sucuri naturale, dar și apă minerală naturală sau băuturi răcoritoare. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.