„Această etapă, constând în depunerea de oferte neangajante de către părțile interesate, s-a finalizat prin primirea de către Oltchim a unui număr de astfel de oferte din partea investitorilor interesați, inclusiv din partea unor operatori industriali, precum și a unor investitori financiari. Patru dintre ofertele primite acoperă pachetele operaționale care includ activități de fabricare de produse chimice, celelalte axându-se pe activele incluse în celelalte pachete de active”, au anunțat reprezentanții Oltchim.
În următoarea etapă, ofertanții selectați vor fi invitați să efectueze un proces de due diligence.
„Procesul de selecție și ofertele care urmează a fi primite în cadrul acestuia rămân supuse aprobării creditorilor în cadrul procedurii de insolvență privitoare la Societate”, menționează reprezentanții Oltchim.
Ministerul Economiei a precizat că, în ianuarie 2017, la momentul preluării mandatului, parcursul procedural în procesul competitiv al vânzarii de active a combinatului se afla într-un punct foarte avansat.
„În acest moment, avem expectanță pentru un deznodământ pozitiv în cazul insolvenței Oltchim, având în vedere finalizarea cu succes a primei faze a procedurii de vânzare de active, marcată de depunerea de oferte neangajante, atât de către investitori care și-au manifestat deja interesul, dar și de alţii, mai noi, interesați de preluarea activelor. Suntem conștienți de faptul că pentru succesul demersurilor procesului de vânzare de active, în beneficiul statului și companiei, există un grad firesc de confidențialitate în desfășurarea activităților. Sub administrarea actuală combinatul Oltchim a înregistrat rezultate bune, chiar și în contextul fiscal în care își desfășoară activitatea, existând posibilitatea succesului economic pe termen mediu și lung. Avem încredere că Oltchim va rămâne, prin continuarea eforturilor de realizare a planului de reorganizare o companie echilibrată ca structură și produse, un centru de excelență, capabil să-și consolideze poziția ca etalon regional, în condițiile reașezării pieței central-est europene în domeniul chimic”, au mai spus reprezentanții Ministerului Energiei.