Uniunea Europeană ar trebui să îi încurajeze pe constructorii chinezi de automobile să deschidă mai multe uzine în blocul comunitar, în cadrul unui acord destinat renunţării la tarifele punitive impuse la importurile de automobile electrice chineze, a declarat directorul general de la Mercedes-Benz, Ola Kallenius într-un interviu pentru Financial Times, citat de Agerpres.
Ola Kallenius, care este şi noul preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), a spus că, în urmă cu câteva decenii, Beijingul a cerut constructorilor europeni de automobile să facă investiţii în China, pentru a avea acces pe piaţa sa, iar această abordare ar putea fi folosită ca soluţie la actuala dispută comercială.
În luna octombrie, Bruxelles-ul a impus tarife vamale suplimentare de până la 45% pentru importurile de automobile electrice chineze, după ce acestea din urmă au înregistrat o explozie a vânzărilor în blocul comunitar, susţinând că producătorii chinezi au beneficiat de subvenţii de stat incorecte. În replică, Beijingul a impus tarife antidumping la importurile de coniac din Europa şi în paralel a demarat anchete asupra produselor din carne de porc şi lactate importate din UE.
Constructorii auto germani au fost cei mai vehemenţi oponenţi ai măsurilor protecţioniste adoptate de Bruxelles, de teamă că represaliile Beijingului şi scăderea interesului consumatorilor chinezi vor conduce la un declin semnificativ al vânzărilor lor în China, într-un moment în care au probleme în a concura cu automobilele electrice mai accesibile şi mai avansate lansate de companii chineze precum BYD.
În anii 1980, atunci când constructorii germani de automobile au încercat să pătrundă pe piaţa chineză, ei au acceptat să înfiinţeze societăţi mixte cu parteneri chinezi. Kallenius a spus că este la latitudinea decidenţilor din UE dacă vor veni cu un acord similar.
„Atunci când ne-am dus în China, ni s-a spus de către decidenţi: construiţi facilităţi industriale aici dacă vreţi să cuceriţi piaţa. Din câte înţeleg eu, decidenţii europeni au o abordare similară vis a vis de chinezi”, a spus Kallenius.
Bruxelles-ul are de gând să impună criterii care cer firmelor chineze să aibă uzine în Europa şi să facă schimb de tehnologie. BYD are de gând să construiască vehicule în Ungaria, iar CATL a decis recent să construiască o uzină de baterii în valoare de 4,1 miliarde euro în Spania, împreună cu grupul auto Kallenius.
Kallenius a mai spus că tarifele vamale vor afecta industria auto, iar Bruxelles-ul şi Beijing-ul ar trebui să ajungă la un compromis pentru a le elimina. El a adăugat că China a devenit o componentă integrală a lanţului global de aprovizionare din industria auto, inclusiv materii prime, cipuri avansate şi componente.
Mercedes-Benz este unul din cei trei mari constructori germani de automobile, alături de VW şi BMW, toţi trei având operaţiuni semnificative, atât în China, cât şi în SUA.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.