Cautare




, Contributor

Modă |
|

Okapi – Exotic, unic, impresionant

De la artă la modă a fost doar un pas. La fel, de la intuiţie la succes. Marii artişti ai lumii continuă să o inspire pe pictoriţa sud-africană Hanneli Rupert, designer şi fondatoare a brandului Okapi. Pentru accesoriile purtând această marcă sunt utilizate cele mai scumpe piei exotice, genţile Okapi fiind recunoscute drept status bags, creaţii de referinţă pentru moda şi luxul de provenienţă africană.
Hanneli_tiff-1casss

Care-i lucrul cel mai interesant care se petrece acum în modă?

Faptul că oamenii cumpără fiind mai conştienţi de gestul lor şi mai puţin influenţaţi de tendinţe.

De ce ai ales Okapi drept nume al brandului?

Îmi place acest animal care trăieşte în Congo: deşi real, e atât de exotic, că unii îl cred fantastic.

Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru modă?

Arta a fost prima mea pasiune şi de la ea am ajuns la designul vestimentar. În familia mea, un străbunic, o bunică şi mătuşile mele au fost artişti, iar eu am studiat pictura. Aşa că am descoperit arta din momentul în care am venit pe lume.

Cine te-a influenţat cel mai mult de-a lungul carierei?

Artiştii sunt cei care m-au influenţat dintotdeauna. Nici nu ştiu cu care să încep… Rembrandt, van Eyck, Waterhouse, Matisse, Chagall, Balthus, Hepworth, Pierneef, Rondinone şi Mntambo – asta ca să-i numesc doar pe câţiva.

Ce-mi poţi spune despre moda sud-africană?

Scena modei sud-africane se dezvoltă de o manieră foarte interesantă. Noi încurajăm produsele locale şi folosirea creativă a materialelor. Mai ales moda masculină este foarte interesantă în acest moment, cu acel accent pe care îl pune pe tendinţa androgină, unisex.

Cum sunt primite creaţiile mărcii tale în Africa de Sud şi la nivel internaţional?

Tipul de clientelă diferă, dar ceea ce fac eu este apreciat atât pe plan local, cât şi peste graniţă.

Unde sunt vândute produsele tale?

Vindem on-line pe Okapi.com. Primul nostru magazin a fost deschis de curând în Johannesburg. Aici, în buticul din clădirea Trumpet (Keyes Art Mile, Rosebank), clienţii beneficiază de adevărata experienţă Okapi.

Sunt modelele Okapi realizate integral manual?

Da, de la prima la ultima etapă de producţie. Până şi părţile metalice sunt produse astfel.

Care trebuie să fie cele mai importante calităţi ale unei genţi de lux în opinia ta?

Calitatea, rezistenţa şi stilul peren. Nu cred în aruncarea obiectelor la încheierea sezonului.

Dacă e să vorbim despre experienţă, care sunt atuurile mărcii tale?

Lucrăm doar cu piei de provenienţă africană şi de cea mai înaltă calitate. Manufacturierii noştri au o bogată experienţă în domeniul pieilor exotice, care se întinde pe mai mult de şase generaţii.

Care este materialul tău preferat?

Pielea de struţ.

Ce înseamnă conceptul de sustenabilitate pentru brandul tău? Cum aţi rezolvat chestiunile legate de partea ecologică, de conservarea naturii?

Provenienţa tuturor elementelor unei genţi Okapi poate fi urmărită, iar procesul este sustenabil. Produsele sunt mostre autentice de lux african. Toate elementele unei genţi provin din Africa de Sud, designul e făcut aici şi tot aici sunt şi manufacturate.

Pentru obţinerea materialelor noastre, colaborăm strâns cu comunităţile de crescători din Karoo (regiune semideşertică din Africa de Sud – n.a.). Pieile sunt produse colaterale ale zootehniei locale, lucru care, în ce ne priveşte, se traduce printr-un grad foarte înalt de sustenabilitate şi de diminuare a materiilor prime care s-ar pierde.

Alegem să lucrăm totul manual oricând este posibil şi dăm o foarte mare importanţă aspectelor legate de conservarea mediului de-a lungul întregului proces de producţie. În centrul preocupărilor noastre se află grija de a crea un mediu de afaceri corect, nu de a încuraja dependenţa comunităţilor.

Noi sprijinim asociaţiile locale de meşteri artizani, atât din Africa de Sud, cât şi din ţările din jur, prin realizarea colecţiilor noastre, creând locuri de muncă sustenabile. De exemplu, pentru colecţia curentă, am colaborat cu ZenZulu, un proiect de business echitabil dedicat comunităţilor din KwaZulu-Natal [provincie sud-africană – n.a.] specializate în metodele de împletire tradiţionale.

CITEȘTE ȘI Dincolo de mode

Acestui tip de împletitură i-a fost conferit un look contemporan. Am intrat, de asemenea, în parteneriat cu Monkey Biz, un grup preocupat de revitalizarea tehnicilor de ornamentare cu mărgele, creând locuri de muncă stabile pentru diverşi meşteşugari din oraşul Cape Town şi din împrejurimi.

Care sunt planurile tale privitoare la Okapi?

Mi-ar plăcea să dezvolt în continuare acest business şi să creez piese perene nu doar de o calitate foarte înaltă, ci şi purtătoare de mesaj puternic, autentic. Aş vrea să amplific capacitatea noastră de personalizare, în ideea de a le da clientelor posibilitatea să-şi creeze propria versiune a modelului clasic Okapi, în aşa fel încât acesta să devină şi mai reprezentativ pentru posesoarea sa.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii