FacebookTwitterLinkedIn

Sâmbătă, reprezentanții Microsoft au anunţat că s-a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor sale online, inclusiv Outlook, ce afectase milioane de utilizatori şi organizaţii din întreaga lume începând de joi.

„Am finalizat cu succes eforturile noastre de a rezolva problema care a cauzat incidentul şi am restabilit serviciul pentru regiunile şi utilizatorii încă afectaţi”, au scris reprezentanții gigantului tehnologic american pe reţeaua X, potrivit Agerpres.

Microsoft raportase deja cu o zi înainte o „recuperare amplă” a serviciilor sale şi a prezentat scuze pentru întreruperea globală, precizând că aceasta era legată de „o problemă tehnică, şi nu de un atac cibernetic sau de inteligenţa artificială”.

Întreruperea serviciului Microsoft s-a răspândit la nivel global joi, provocând întreruperea serviciilor companiei în cel puţin 74 de ţări şi teritorii din America, Europa, Asia şi Africa, conform site-ului de monitorizare Downdetector.

Perturbările, care au început din cauza unei „sarcini mari” asupra infrastructurii companiei, au afectat serviciul de e-mail Outlook, precum şi platforma de comunicare Teams şi asistentul de inteligenţă artificială Copilot.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.