FacebookTwitterLinkedIn

Octavian Stocklosa, membru al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a fost ales preşedinte al Consiliului de Supraveghere (CoS) al Federaţiei Camerelor de Comerţ Dunărene (DCCF) pentru un mandat de patru ani.

Octavian Stocklosa este absolvent al Facultăţii de Electronică şi are un doctorat în automatizări. Acesta a activat mult timp în zona antreprenorială în cadrul East Electric, companie ce activează în principal în domeniul cercetării-dezvoltării şi automatizării. De asemenea, el a fost implicat în proiecte în diverse industrii, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate (Franţa, Algeria, Maroc, Turcia şi Rusia). Din anul 2021 este membru al Colegiului de Conducere al CCIB.

În ceea ce privește Consiliul de Supraveghere, instituția urmăreşte punerea în practică a rezoluţiilor adunării generale a Federaţiei, se asigură că activitatea DCCF se desfăşoară potrivit statutului şi a celorlalte reglementări interne, supervizează situaţia financiară a Federaţiei şi modul în care este utilizat patrimoniul acesteia.

„Camera Bucureşti este membru fondator al DCCF, structură în cadrul căreia regiuni din Germania, Austria, Croaţia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Turcia şi România colaborează prin intermediul camerelor de comerţ teritoriale pentru a sprijini membrii în: identificarea de noi oportunităţi de cooperare, facilitarea de contacte de afaceri, schimb de informaţii şi bune practici, pregătirea forţei de muncă în acord cu evoluţia economiei, precum şi în accesarea de fonduri europene, inclusiv a celor disponibile prin Strategia Dunării”, se menţionează în comunicat .

Anual, Consiliul întocmeşte un raport în care poate include propuneri şi semnala eventualele neregularităţi, care este supus atenţiei membrilor Adunării generale a DCCF, reuniţi în şedinţă ordinară.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.