Oana Cociașu, președinta Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) și Managing Partner la agenția Medic One, consideră că beneficiul central al platformei AdEthics, atât pentru agențiile de comunicare, cât și pentru influenceri, este încrederea – moneda reală a ecosistemului brand–agenție–influencer–public.
Forbes: La sfârșitul anului 2025, ați fost realeasă în funcția de președinte al RAC? Care au fost motivele pentru a candida din nou la această funcție?
Oana Cociașu: Da, la finalul anului 2025 am fost realeasă în funcția de președinte al RAC, iar decizia de a candida pentru un nou mandat a venit firesc, dintr-un mix de responsabilitate și continuitate.
În primul rând, în mandatul anterior am inițiat proiecte importante și am construit în jurul lor echipe solide. În momentul în care începi să pui fundația unor schimbări reale în industrie, nu îți permiți să te oprești la jumătatea drumului — iar pentru mine a fost esențial să duc aceste inițiative la capăt, cu aceeași rigoare și energie cu care au fost lansate.
În al doilea rând, suntem într-o perioadă de transformări semnificative în piață, inclusiv în relația cu partenerii noștri instituționali, precum CNA. Ne-am asumat rolul de partener matur și predictibil în co-reglementare, iar într-un moment de schimbare nu e timpul să „părăsești barca”, ci să fii prezent, consecvent și eficient – atât pentru partenerii externi (ie CNA), cât și pentru membrii noștri.
Nu în ultimul rând, am simțit că încrederea construită în ultimii ani — atât în interiorul industriei, cât și în dialogul cu autoritățile — are nevoie de continuitate. În noul mandat, obiectivul meu este să consolidez aceste relații și să le duc la un nivel și mai puternic, astfel încât RAC să rămână un reper de echilibru, profesionalism și direcție pentru comunicarea comercială din România.
Forbes: Dacă ar fi să alegeți un cuvânt care să caracterizeze activitatea RAC din mandatul pe care l-ați încheiat anul trecut care ar fi acesta? Vă rog să detaliați.
Oana Cociașu: Co-reglementare. Este cuvântul pentru care ne-am pregătit de ani de zile și pe care l-am „practicat” intens în ultimii ani, făcând atât partea de „prevenție’’ (prin acordarea serviciului de Copy Advice, a evenimentelor proprii RAC în care am educat și informat pe teme de interes pentru industria de comunicare, a workshop-urilor cerute de diferitele industrii, a prezenței noastre în mijlocul membrilor la diferite evenimente ale industriei, sau a celei mai recente lansări dedicate influencer marketing – AdEthics), cât și pe cea de „diagnoză și tratament” – prin adresarea sesizărilor primite direct din piață / CNA, prin prezența alături de autorități în discutarea noilor Decizii care guvernează comunicarea comercială sau prin serviciul de monitorizare a publicității din diferite categorii de produse.
Forbes: De puțin timp, Consiliul Român pentru Publicitate a lansat AdEthics în România, o platformă dedicată „promovării unor standarde ridicate de transparență și responsabilitate în marketing”? Ce aduce nou AdEthics în piața marketingului din România și care sunt obiectele acestei inițiative?
Oana Cociașu: AdEthics a fost unul dintre proiectele cele mai ambițioase pe care ni le-am propus în RAC, privit din perspectiva importanței pe care acest „canal de comunicare” (influencerii) a căpătat-o în ultimii ani.
Am adresat o nevoie acută a pieței și membrilor noștri, am grefat un proiect pe o structură europeană și am lucrat mult până la a găsi cea mai eficientă și flexibilă metodă de a educa prin informare și formare, într-o piață foarte dinamică și un context destul de greu de stăpânit. Pot spune că am adus o „busolă” în peisajul comunicării etice prin intermediul influencerilor, am livrat un ghid de bune practici pe care ei îl pot parcurge online în ritmul lor, ajutându-i în cele din urmă să capitalizeze pe „moneda” cea mai prețioasă din domeniul lor: încrederea.
Forbes: Care sunt beneficiile AdEthics pentru agențiile de comunicare și influenceri?
Oana Cociașu: Beneficiul central al AdEthics, atât pentru agențiile de comunicare, cât și pentru influenceri, este încrederea — moneda reală a întregului ecosistem brand–agenție–influencer–public.
Un influencer educat, transparent și consecvent își construiește credibilitatea mai repede și o poate susține pe termen lung, iar asta se traduce direct în eficiență pentru campanii și în reputație pentru branduri.
Pentru agenții, AdEthics înseamnă un cadru mai clar de lucru și un risc mai mic în execuție: este mult mai eficient să construiești campanii cu parteneri care înțeleg regulile, bunele practici și responsabilitatea comunicării comerciale.
Pentru influenceri, înseamnă profesionalizare — adică instrumente concrete pentru a naviga corect colaborările, fără ambiguități și fără expunere inutilă. În esență, AdEthics confirmă un principiu simplu: e mai ieftin și mai inteligent să previi decât să repari. Iar etica nu limitează creativitatea — dimpotrivă, o disciplinează și o duce într-o zonă mai valoroasă: mesaje credibile, relevante și cu sens.
Forbes: În ce măsură deciziile guvernului Bolojan din ultima jumătate de an au influențat investițiile în marketing și publicitate din România. Mă interesează dacă investitorii și-au ajustat bugetele de comunicare și dacă s-a simțit pe piață o crispare în zona comunicării.
Oana Cociașu: Incertitudinea politică și fiscală a afectat consumul, iar pachetele de consolidare fiscală adoptate peste vară au redus venitul disponibil, cu efecte în cerere/consum. Și pentru că în România, în multe categorii, bugetele de comunicare sunt încă puternic corelate cu consumul (cererea) și în previziuni legate de „ce urmează”, în ultimele șase luni am văzut o mutare spre prudență, dar nu o scădere a volumului investit în publicitate.
În ceea ce privește investițiile în comunicarea din industria pharma în care activez la Medic One, în segmentele self care (OTC, suplimente, wellness) se simte mai multă prudență și o ajustare a cheltuielilor spre eficiență și conversie, în timp ce comunicarea orientată către medici și educație medicală rămâne stabilă.
Forbes: Anul 2026 se anunță mai complicat pe piața de publicitate din România față de anul precedent?
Oana Cociașu: Cert este că 2026 nu va fi un an de recesiune în publicitate, dar va fi mai complex decât 2025, cu strategii mult mai orientate spre eficiență, măsurare și adaptare rapidă. Să nu uităm că 2026 se află la intersecția unor factori influențatori externi destul de greu de controlat (ie războaie, decizii politice imprevizibile, dinamica super rapidă a AI-ului, impactul „robotizării” etc.), iar mai aproape de industria comunicării, avem un factor pe care nu-l putem ignora: atenția scăzută a consumatorilor.
Bătălia pentru atenția noastră este mare, tehnologiile AI au săltat mult nivelul competiției, iar advertiser-ii trebuie să se adapteze din mers la această ‘’furtună” care riscă să ne ia pe sus din toate punctele de vedere, dar care, până una alta, mărește complexitatea planificării media.
Forbes: Care sunt planurile concrete ale Consiliului Român pentru Publicitate în anul 2026?
Oana Cociașu: În 2026, prioritatea noastră este să ducem RAC într-o zonă și mai relevantă pentru industrie: să fim, înainte de toate, un partener de consultanță și prevenție, nu un organism la care se ajunge doar atunci când apar sesizări.
Ne dorim ca RAC să rămână „prima oprire” pentru recomandări, clarificări și direcție, prin servicii precum Copy Advice (care ajută brandurile și agențiile să ia decizii corecte încă din etapa de concept), Marca Etica (acordată acelor brand-uri care comunică constant onest și transparent) sau AdEthics (platforma dedicată influencer marketing-ului).
În paralel, vom continua să investim în educație aplicată: workshop-uri dedicate industriilor cu provocări specifice și evenimente construite în jurul temelor pe care membrii noștri le consideră relevante. Cred că autoreglementarea funcționează cu adevărat atunci când nu rămâne doar o regulă scrisă, ci devine cultură de lucru în organizații.
Totodată, vom consolida și mai mult parteneriatul cu CNA, într-o logică de co-reglementare matură, în care accentul cade pe educare și responsabilizare, nu pe cenzură. Dacă înăsprim excesiv, riscăm să pierdem tocmai autenticitatea conținutului și dinamica reală a comunicării contemporane.
Pentru mine, direcția corectă este una de echilibru: ghiduri clare, repere predictibile și dialog constant, nu reflexul sancțiunii.
În final, RAC trebuie să fie acel loc care oferă busola industriei – un reper de încredere atât pentru profesioniști, cât și pentru autorități.
Forbes: Care este cuvântul care va domina mandatul dvs în fruntea RAC?
Oana Cociașu: Consolidare. RAC a crescut mult în ultimii ani, iar acum focusul meu este să transformăm această creștere în structură, consistență și impact pe termen lung, pentru că nu e suficient să crești – trebuie să devii reper. Iar pentru asta, RAC are nevoie de reguli clare, educație relevantă și un parteneriat puternic cu CNA, bazat pe responsabilitate, nu pe reacție.
(3 februarie 2026)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.