FacebookTwitterLinkedIn

Pe 13 iunie Forbes România a organizat cea de-a doua ediție a galei Forbes România Liga Campionilor în business, eveniment extraordinar în cadrul căruia i-a premiat pe cei mai de succes antreprenori și manageri, campionii deceniului, oamenii și afacerile care au reușit să crească permanent în ultimii zece ani și să obțină profit indiferent de vremuri.

A fost o seară cu multe momente speciale și cu invitați extraordinari:

Radu Albu, alpinist de altitudine, ghid montan și CEO Extreme Expeditions, ne-a vorbit despre performanță.

Pentru al treilea an consecutiv, Forbes România a realizat lista campionilor ultimului deceniu. Acele companii care și-au crescut permanent afacerile și au rămas profitabile în ciuda oricăror adversități, fie că a fost vorba de criză economică, socială sau pandemie. Cel mai nou număr Forbes România este plin de cifre și statistici. Ionuț Bonoiu, redactorul șef al revistei Forbes România, a prezentat câteva concluzii din acest amplu proiect, dezvăluind mai multe despre cum a fost pregătit acest conținut exclusiv!

Ne-am bucurat și de o discuție menită să ne inspire și să ne informeze, „Sfaturi pentru campioni”, în care i-am avut vorbitori pe Mihaela Mitroi, PhD – Managing Partner GTA Tax și pe Daniel Lenghea, Esq., Fondator DANIEL LENGHEA LAW, P.A.. Totodată, domnul Lenghea va fi unul dintre speakerii excepționali ai Forbes Business Bridges! Discuția a fost moderată de Raluca Michailov, Owner Forbes România.

CAMPIONII PREMIAȚI AI ACESTEI EDIȚII:

• FILDAS TRADING

Am început seara oferind Cupa campionilor în business Forbes România și One United Properties companiei FILDAS TRADING.

Cupa Forbes România și One United Properties a fost oferită de Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties

Trofeul a fost primit de Alexandru  Vlad, Vice President Fildas Catena Group.

• CARREFOUR ROMANIA

Trofeul a fost primit de Gilles Ballot, CEO Carrefour România!

• ROBERT BOSCH

Trofeul a fost înmânat de Cristina Dumitrescu, Head of long term rental AXIS Premium Mobility.

Trofeul a fost primit de Alice Radu, Director departament juridic, Grupul Bosch România și Bulgaria.

• DIANA COM

Trofeul a fost înmânat de Bogdan Iliescu, Director Comercial Nusco Imobiliara.

Trofeul a fost primit de Adina Crăciunescu, managing partner magazinele Diana.  

BILKA STEEL

A înmânat trofeul Andra Marinescu, Arhitect Visuri la Cheie.

Trofeul a fost primit de Gabriela Stoițer, Marketing Manager BILKA.

• IBM ROMÂNIA

Trofeul a fost înmânat de Adrian Pascu, Executive Manager Porsche Importer.

Cupa a fost primită de Fănel Enache, CFO IBM România.

• VEL PITAR

Cupa a fost înmânată de Mustafa Tiftikcioglu, CEO Garanti BBVA România.

Cupa a fost primită de Ionuț Ilie, Managing Director Vel Pitar & Bimbo România.

VODAFONE ROMÂNIA

Premiul a fost acceptat de Nicolae Vâlceanu, Network director Vodafone România.

 STADA ROMÂNIA

Premiul a fost oferit de Iuliana Bara, General manager Medical Cermed.

Premiul a fost acceptat de Mihai Fugarevici, General Manager Stada România.

• ANNABELLA

Cupa a fost înmânată de Fulga Dinu, Country Manager CPI România.

Trofeul a fost acceptat de Dorina Mutu, Cofondator Annabella.

• ENDAVA ROMÂNIA

Cupa a fost primită de Mădălina Preda, Head of Project Delivery Management Endava România

• L’ORÉAL ROMÂNIA

Cupa a fost înmânată de Dorin Butaru, Arhitect & Project Manager Nazzuro Aqua.

Trofeul a fost acceptat de Nataliya Syerikova, Chief Transformation Officer L’Oréal România

• ACCENTURE SERVICES

Cupa a fost primită de Florin Soare, Technology Lead Accenture România!

• GLS GENERAL LOGISTICS SYSTEMS ROMÂNIA

Cupa a fost primită de Flavius Bumbea, Division Operations Manager GLS General Logistics Systems România.

• FORTECH

Trofeul a fost acceptat de Victor Filipoiu, Associate Vice President & Bucharest Site Manager GlobalLogic.

• SIPEX COMPANY

Cupa a fost primită de Irinel Gheorghe, cofondator, CEO Sipex.

• TEMAD CO

Trofeul a fost acceptat de Costel Drăgan, CEO Temad.

• AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE

Cupa a fost oferită de Ibrahim Hakki Guntay, General Manager Turkish Airlines.

Premiul a fost acceptat de Ducu Oprea, director executiv AROBS Systems.

GRUP ȘERBAN HOLDING

Premiul a fost oferit de Casandra Tecșa Cozma, Consilier Președinte GRAMPET Group.

Premiul a fost ridicat de Irina Șerban și Nicolae Șerban, Cofondatori Grup Șerban Holding.

• KREDIANIS

Premiul a fost acceptat de Adriana Sîrbu, Director General Kredianis, și Eduard Sîrbu, Director Executiv.

MEDICAL CERMED

Premiul a fost acceptat de Iuliana Bara, General manager Medical Cermed.

Gala Forbes România Liga Campionilor în business 2024 este un eveniment Forbes România x One United Properties.

Parteneri strategici: Carrefour, TEILOR, ELI Parks, CPI Property Group

Dynamic Mobility & Growth partner: International Alexander Holding

Cafeaua oficială: Nespresso

Apa oficială: Nazzuro Aqua

Sponsori: Garanti BBVA Romania, Catena – Farmacia Inimii, Porsche, tbi bank Romania, Nusco Imobiliara, Grampet Group, Kultho, Turkish Airlines, MOOV Leasing, Stil.ro, Medical Cermed

Parteneri: Buzz Events, Maison Dadoo, Curiera, AXIS Premium Mobility, Republica Bio, Dacris, Privileg Catering, Beciul Domnesc, Deep Serv

Puteți revedea aici discuțiile și sesiunea de premiere a Galei Forbes România Liga Campionilor în business 2024!

Fotografii de Gala Forbes România Liga Campionilor în business 2024 pot fi văzute aici!

Despre Forbes România

Forbes România este cea mai vândută publicație de business din România și este editată de compania BP Publishing Media, recunoscută de către Forbes Media ca fiind cea mai dinamică și creativă franciză a Forbes la nivel mondial, fiind reprezentat prin intermediilor publicațiilor Forbes România, ForbesLife România, Forbes Kids sau Forbes 500. Acestor ediții tipărite li se adaugă proiecte speciale în zona digitală și peste 40 de evenimente fizice anual, de la formate de business și până la gale, petreceri sau evenimente « on-demand », care acoperă cele mai variate categorii de public din zona premium de pe piața românească.

Din martie 2020, Forbes România a devenit o voce și mai puternică a mediului de business prin extinderea conținutului pe care îl produce: seria de evenimente online – Forbes Forward, Forbes Marcomm, Forbes reInventarea României și Forbes Power Breakfast, precum și podcast-ul Forbes Voices.

Vizitați Forbes România pe:

Facebook: https://www.facebook.com/forbesromania

Instagram: https://www.instagram.com/forbesromania/

LinkedIn: https://ro.linkedin.com/company/forbes-romania

Oportunități de parteneriate la: sales@forbes.ro

Mai multe detalii și informații la: events@forbes.ro

#ForbesRomaniaLigaCampionilor #ForbesRomania #LigaCampionilorinBusiness #ForbesEvents #ForbesRomaniaLigaCampionilorinBusiness #ForbesRomaniaLigaCampionilorinBusiness2024