FacebookTwitterLinkedIn

De la o palmă șocantă dată în timpul Oscarurilor, la un concert ABBA virtual pe o scenă fizică, anul acesta a venit cu multe știri care au dominat – și schimbat, pe alocuri – lumea din showbiz.

Iată câteva din cele mai mari și mai șocante momente, în selecția făcută de Reuters.

* Will Smith i-a dat o palmă peste față prezentatorului Oscarurilor, Chris Rock, pentru că a făcut o glumă pe seama părului soției sale, iar acesta a fost un moment șocant care a umbrit ceremonia de acordare a premiilor. Smith a câștigat premiul pentru cel mai bun actor.

* Adele și-a amânat concertele de la Las Vegas cu o zi înainte de data primului dintre acestea, spunând în lacrimi că jumătate din echipa ei este doborâtă de COVID-19 și că sunt întârzieri în livrările de echipamente din cauza pandemiei. Și-a reînceput concertele 10 luni mai târziu.

* Johnny Depp și Amber Heard au ajuns la Curtea din Virginia după ce actorul a dat-o în judecată pe fosta sa soție pentru că l-a defăimat atunci când s-a numit pe sine însăși într-un interviu “o figură publică ce reprezintă abuzul domestic”. Heard l-a contra-dat în judecată pe fostul său soț, spunând că Depp a defăimat-o când avocatul acestuia a spus că acuzațiile ei sunt “o farsă”.

Depp a câștigat procesul și daune de peste $10 milioane. Juriul a dat câștig de cauză lui Heard doar pentru o singură acuzație.

Întregul proces a fost un adevărat spectacol transmis online, dar aceasta datorită prezenței de spirit fabuloase și a autenticității lui Johnny Depp, care a făcut o echipă spectaculoasă cu avocata sa.

* Cazurile #MeToo au continuat, iar producătorul de la Hollywood căzut în mare dizgrație, Harvey Weinstein, care acum este condamnat la 23 de ani de închisoare pentru crime sexuale, a avut încă 11 acuzații de viol și de asalt sexual, aduse la Curtea din Los Angeles. Patru dintre acestea au fost anulate, iar pentru toate Weinstein a pledat nevinovat.

Actorul Kevin Spacey l-a apărat în privința unui caz de abuz sexual de care Weinstein a fost acuzat, într-un proces civil deschis împotriva lui de o curte din Manhattan. Unele acuzații asupra lui Weinstein datează de aproape acum 20 de ani.

* Rapper-ul Kanye West, care și-a schimbat numele în Ye, a avut controverse numeroase și semnificative pentru postările sale din social media – remarci antisemite, de exemplu – care au dus la pierderea câtorva dintre contractele sale importante cu mărci internaționale – unul dintre acestea este cu Adidas.

Pierderile financiare în urma acestor situații l-au scos pe Ye de pe lista miliardarilor Forbes.

* Alec Baldwin și producătorii filmului western “Rust” au ajuns la o înțelegere într-un proces legal cu acuzații de crimă neintenționată intentat de familia lui Halyna Hutchins, pe care actorul l-a împușcat anul trecut în timpul filmărilor, din greșeală. Un procuror din statul New Mexico încă are de decis dacă Baldwin va fi acuzat sau nu de crimă.

* Beyonce, Rihanna și Britney Spears au revenit în muzică cu albume noi.

Kate Bush a ajuns în vârful topurilor cu “Running Up That Hill”, datorită faptului că acest cântec din 1985 a reprimit atenția publicului în urma serialului Netflix “Stranger Things”.

Super-grupul suedez ABBA s-a întors pe scenă, însă în formă digitală, ca “ABBAtars”.

* Tom Cruise a avut premiera mult-anticipatului film-continuare “Top Gun: Maverick”, reîntorcându-se ca un pilot îngâmfat, cu atitudinea cunoscută din filmul produs în 1986. “Maverick” rămâne cel mai mare film al anului 2022, încasând $1.48 miliarde din difuzările pe plan global.

* Lumea și-a luat la revedere de la actorii Sidney Poitier, Ray Liotta, Angela Lansbury, Olivia Newton-John și Robbie Coltrane și de la starurile din muzică Jerry Lee Lewis, Meat Loaf, Coolio, Taylor Hawkins și Loretta Lynn, printre alții.