Bulgaria a anunțat apariția primului focar de variolă ovină în localitatea Straldzha, regiunea Yambol.
Reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor explică faptul că autoritățile din Bulgaria au dispus măsuri stricte pentru controlul și eradicarea bolii. Acestea includ: restricționarea mișcării animalelor din zona afectată, uciderea efectivului de ovine și caprine afectat, supravegherea intensivă a efectivelor de ovine și caprine din regiune și din zonele limitrofe, implementarea măsurilor de biosecuritate în fermele afectate și în jurul acestora, informarea crescătorilor de animale și a publicului cu privire la măsurile de prevenire și control.
„ANSVSA monitorizează atent evoluția situației din Bulgaria și colaborează îndeaproape cu autoritățile sanitar-veterinare bulgare pentru a preveni răspândirea bolii în România”, se menționează într-un comunicat al instituției.
În acest context, Autoritatea recomandă crescătorilor de ovine și caprine din România să aplice măsuri stricte de biosecuritate în ferme, inclusiv controlul accesului persoanelor și vehiculelor, să notifice imediat medicul veterinar în cazul în care observă semne clinice suspecte la ovine și caprine (erupții cutanate, febră, stare generală proastă) și să respecte toate recomandările și măsurile dispuse de autoritățile veterinare.
Variola ovină este o boală virală gravă ce afectează în principal ovinele și caprinele, aceasta fiind cauzată de un virus din familia Poxviridae. Boala are un caracter foarte contagios și se poate răspândi rapid într-o turmă, ducând la pierderi economice semnificative.
Potrivit ANSVSA, printre semnele clinice ale variolei ovine/caprine sunt leziunile cutanate. „Acesta este semnul distinctiv al bolii. La ovinele/caprinele infectate apar inițial mici pete roșii pe piele, ce evoluează în papule (bășici solide) și apoi în vezicule (bășici cu lichid). Aceste leziuni se pot dezvolta ulterior în pustule și cruste. Leziunile cutanate apar de obicei pe cap (în special în jurul botului, nasului și urechilor, pleoapelor), abdomen, picioare, organele genitale, axile”, notează ANSVSA.
Alte semne clinice sunt: febră, scăderea apetitului, depresie și letargie, lăcrimație excesivă și secreții nazale, inflamația ganglionilor limfatici, leziuni la nivelul mucoaselor.
În majoritatea cazurilor, boala durează 3-4 săptămâni, dar animalele pot rămâne slăbite pentru o perioadă mai lungă de timp. Mortalitatea poate varia în funcție de gravitatea focarului și de starea generală de sănătate a efectivului de ovine și caprine.
Virusul poate fi răspândit și prin secrețiile nazale, oculare și orale, leziuni cutanate rupte sau obiecte contaminate (furaje, echipamente).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.