FacebookTwitterLinkedIn

Avea șase ani când descoperea șahul, alături de bunicul său, iar la câțiva ani distanță începea să frecventeze Clubul Școlar Sportiv din Timișoara. „Pe mine m-a ajutat în toate etapele carierei mele, să mă autoevaluez și să gândesc altfel fiecare mutare pe care am făcut-o”, spune Vlad Ardeleanu, proaspăt ales președinte al Federației de Șah. Suntem în Piața Victoriei, pe geam se vede clădirea Guvernului României și Vlad Ardeleanu vorbește precum ar trebui să vorbească un politician. „Știu ce am găsit la federație când am venit și știu ceea ce vreau să las în urma mea, peste patru ani. Știu și fiecare pas pe care trebuie să îl facem pentru a ajunge acolo”, adaugă Vlad Ardelean și începe să îmi prezinte, punctual, principalele puncte ale strategiei sale așa cum a făcut-o de atât de multe ori în business în ultimii 20 de ani.

„Eu am fost format în mediul de business. Federația nu a fost condusă în acest fel, nu puteai să ceri celor care au condus, fără experiență în management, să facă aceste lucruri. Dar împreună cu oamenii pe care îi am alături de mine, ne va fi la îndemână să aplicăm lucrurile pe care le-am învățat în carierele de manageri și antreprenori”, spune Vlad Ardeleanu, care are în echipa sa, printre vicepreședinți, un alt antreprenor român de top, Andrei Diaconescu, co-fondatorul One United.

Pariul lui Ardeleanu pentru cei patru ani în care se va afla la conducerea federației de șah vizează, la fel ca în business, câțiva indicatori cheie (KPI) precum triplarea bugetului, creșterea numărului de jucători la 30.000 sau triplarea numărului de şcoli în care şahul să fie materie opţională.

„Aceasta din urmă este o problemă mai complexă. Este bine ca șahul să fie predat de oameni acreditați de Federația de Șah, dar această acreditare nu este suficientă pentru Ministerul Educației. Va trebui să găsim o soluție pentru această problemă, deoarece este un element important pentru educația din România și pentru popularizarea șahului printre copii, unde impactul este cel mai mare, între 5 și 10 ani”, spune Vlad Ardeleanu, care consideră că șahul aduce beneficii importante.

„Scopul nu este neapărat performanța, deoarece sunt foarte puțini cei care vor face șah de performanță. Dar avantajele practicării acestui sport sunt fantastice în ceea ce privește dezvoltarea și integrarea psihosocială în societate a copiilor.” Copiii aleg de multe ori șahul în fața altor materii opționale, pentru că îl văd ca pe un joc. „În plus, avem și o reacție pozitivă din partea părinților, iar șahul este privit ca un generator de inteligență, de bună integrare în societate”, adaugă cel care aducea în România în 2019 și 2021 proiectul Grand Chess Tour, susținut de cel care a fost considerat cel mai mare jucător de șah din istorie, Garry Kasparov. De altfel, Kasparov, care a fost și consultant tehnic al unuia dintre cele mai apreciate proiecte ale Netflix din ultimii ani, „The Queens Gambit”, a fost unul dintre cei care își declarase susținerea pentru Vlad Ardeleanu.

Cum va reuși însă Ardeleanu să îmbine cariera de președinte de ONG cu cea de business, în condițiile în care de anul trecut a devenit director general și acționar al rețelei de imagistică şi radiologie medicală Medima Health?

„Avem planuri mari”, spune Vlad Ardeleanu și, la fel ca în cazul șahului, începe să își deseneze strategia. „Sunt șase clinici acum, după ce am deschis trei în acest an, la Călăraşi, Alba Iulia, Otopeni și Sibiu. O să urmeze Târgu-Mureş, încă trei în construcție, la anul vom avea 10 în total. Va fi o cerere tot mai mare pentru servicii de RMN/CT/PET-CT”, completează Vlad Ardeleanu, care aduce în discuție și o temă importantă la nivel internațional – rolul pe care îl va juca tehnologia în sistemul medical. „Pe măsură ce vor veni tot mai multe echipamente medicale de ultimă generaţie, cum este cazul aparatului RMN 3 Tesla de la clinica cea mai recentă pe care am deschis-o, va fi posibilă investigarea tot mai avansată a afecţiunilor din sferele oncologică, cardiovasculară, urologică şi neurologică.”

În plus, o componentă tot mai importantă din activitatea rețelei de clinici de imagistică va fi reprezentată de activitatea de prevenție, mai ales pe măsură ce inteligența artificială va începe să joace un rol tot mai important.

„Închipuie-ți că timpul pe care un medic trebuie să îl petreacă pentru a lucra cu un RMN de 3 Tesla este sensibil mai mare decât în cazul celorlalte aparate, pentru că e vorba de o rezoluție mult mai bună și, implicit, sunt mai multe operațiuni disponibile. Dar vom putea reduce dramatic timpul petrecut de medici prin aplicarea unor algoritmi de machine-learning, care vor putea ajuta sensibil procesul și, în cele din urmă, îl vor face și mai ieftin”, mai spune managerul cu o experiență de business de peste 20 de ani.

„Am renunțat să merg la universitate în America, deși plătisem un avans de 3.000 de dolari din banii pe care îi primisem după ce mama a vândut câteva goblenuri la care muncise multă vreme. Dar tot ce am făcut de atunci încoace a fost, așa cum îmi spunea Florentin Banu (antreprenor în serie, fondatorul unor afaceri precum Joe sau Artima, vândute ulterior către investitori străini – n. red.), un MBA la locul de muncă.”

Dacă la începutul anilor 2000 construia alături de Florentin Banu rețeaua de supermarketuri Artima, după vânzarea în 2005 către fondul de investiții polonez Enterprise Investors pentru 17 milioane de dolari, Vlad Ardeleanu s-a mutat în Polonia, unde a dezvoltat o afacere în domeniul medical pentru acționarii A&D Pharma. Ulterior, a revenit în România, ca director general al diviziei de dezvoltare şi real estate a grupului Carrefour, care cumpărase între timp Artima de la Enterprise Investors.

Cea mai recentă mutare a lui Vlad Ardeleanu, înainte de venirea la Medima, a fost în perioada 2015-2020 poziția de director general al grupului Superbet, construit de omul de afaceri Sacha Dragic, un alt jucător de șah. De altfel, grupul lui Dragic, alături de One United, compania fondată de Andrei Diaconescu, ales în august vicepreședintele Federației de Șah sunt și primii sponsori de anvergură ai Federației de Șah. Cu alte cuvinte, deschiderea a fost făcută, urmează mutările lui Vlad Ardeleanu.