RC Beton Bau (RCBB), companie de construcții din Iași, fondată de antreprenorii Radu Bălan și Codrin Botezat, a înregistrat o cifră de afaceri de 9 milioane de euro în primul trimestru al acestui an.
În doar șase ani de activitate, compania și-a extins amprenta și în afara țării, în Germania, unde are în prezent 9 șantiere noi, în timp ce în România lucrează la 10 proiecte, în special în zona Moldovei, de la rezidențiale, până la lucrări de utilitate publică, inclusiv școli și infrastructură medicală.
RCBB Gruppe construiește în Germania, în parteneriat cu firma Zublin, cel mai mare spital militar american din afara SUA, un proiect gigant, cu o suprafață construită de 90.000 mp și 4.000 de camere. Proiectul urmează să fie livrat în luna octombrie a acestui an.
În paralel cu proiectele internaționale, în România compania a semnat recent un contract care vizează construcția unui complex balnear la Sărata, jud. Bacău, și a unui nou corp pentru Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif”, tot din Bacău.
De asemenea, constructorul este implicat în realizarea proiectelor rezidențiale Braus Residence și Freya Home, iar în perioada următoare va demara lucrările la noul corp de clădire al Spitalului nr. 2 Vaslui.
Anul trecut, compania cu sediul în Iași, care are 454 de angajați, a raportat o creștere a afacerilor de 21%, până la 145 de milioane de lei, potrivit platformei Termene. Rezultatul este dublu față de 2021, când obținea afaceri în jur de 70 de milioane de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.