FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că o dronă a căzut în județul Tulcea, în noaptea de miercuri spre joi, după o nouă serie de atacuri lansate de Forțele Federației Ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România.

Autoritățile române au activat imediat măsuri de supraveghere aeriană și de avertizare a populației, informează RRA.

Două aeronave F-16 au decolat la ora 00:16 de la Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației aeriene.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 00:35 un mesaj RO-ALERT.

La ora 00:44, o dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană a pătruns în spațiul aerian național pe distanța de aproximativ 4 kilometri, apoi s-a prăbușit la 2 km de localitatea Parcheș, în afara zonei locuite, precizează MApN.

O autospecială IGSU și echipe ale MApN au fost direcționate către locul evenimentului, unde au descoperit o porțiune de vegetație arsă și resturi de dronă.

Nu s-au raportat pagube materiale sau victime.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.