Studenții din toată lumea știu ce înseamnă „chegging” – obținerea de răspunsuri la cerere. „Dacă nu am timp sau am probleme la teme ori la un test online, atunci apelez la chegging”, spune un student de 19 ani de la Arizona State.
El și alții pot folosi Chegg Study, un serviciu lunar de 14,95 dolari prin care pot căuta, în câteva secunde, răspunsurile corecte în baza de date a companiei, ce cuprinde 46 de milioane de manuale și probleme de examen, relatează Forbes.com într-un amplu material.
Compania de tehnologie și-a triplat valoarea în pandemie.
Are are sediul în Santa Clara, California, dar inima operațiunilor sale se află în India, unde are peste 70.000 de experți cu studii avansate în matematică, știință, tehnologie și inginerie. Experții, care lucrează independent, sunt online 24/7, oferind răspunsuri pas cu pas la întrebările postate de abonați, uneori în mai puțin de 15 minute. Chegg oferă și alte servicii de care studenții pot beneficia, inclusiv instrumente pentru a crea bibliografii și pentru a-și îmbunătăți scrierea, dar principala sursă de venit și motivul pentru care studenții se abonează este Chegg Study.
Forbes a intervievat 52 de studenți care folosesc Chegg Study și majoritatea au recunoscut că folosesc site-ul pentru a trișa.
Pandemia a accelerat creșterea numărului de abonamente care a înregistrat un avans de 69% în al treilea trimestru din 2020 față de anul trecut, ajungând la 3,7 milioane.
De asemenea, acțiunile companiei au crescut cu 345% din 18 martie, când țara a impus măsuri de lockdown. Chegg este acum evaluat la peste 12 miliarde de dolari.
Citiți pe Forbes.com povestea completă a ascensiunii companiei și declarațiile CEO-ului Chegg, Dan Rosensweig.
