Se spune: “Fii o binecuvântare pentru cineva și ești binecuvântat.”
Este o realitate crudă și nedreaptă că România ocupă un loc fruntaș în statisticile naționale și internațioanle privind mortalitatea infantilă, dar și la numărul copiilor cu provocări de sănătate.
Convenția cu privire la Drepturile Copilului prevede aceleași drepturi pentru toți copiii, indiferent de abilitățile pe care le au. Toți copiii pot învăța și au dreptul să meargă la creșă și la grădiniță și, apoi, la școală. Un copil cu o dizabilitate trebuie să se poată juca, să poată învăța și crește împreună cu toți ceilalți copii și niciun copil nu trebuie să fie definit de dizabilitatea pe care o are.
Tocmai de aceea, având în vedere direcțiile strategice de investiție în educație și sănătate pe care SN Nuclearelectrica SA le urmează în fiecare an, compania s-a implicat în crearea unei camere senzoriale pentru Centrul LittleKids – Logopedie din Pitești, pentru a fi utilizată în mod gratuit de către copiii cu nevoi speciale (deficiențe de vorbire, probleme de comportament, probleme medicale de motricitate fină). Copiii cu nevoi speciale vor putea beneficia astfel de terapii medicale continue, care să le stimuleze recuperarea și creșterea gradului de integrare în școlile pentru copii fără deficiențe, în special prin reducerea anxietății, dezvoltarea reacțiilor și încurajarea învățării. „Ne bucurăm să fim parte a acestui proiect de susținere a copiilor cu deficiențe. Pentru noi, investiția în noile generații este foarte importantă. Totodată, acest proiect este semnificativ pentru noi având în vedere că se desfășoară în Pitești, jud. Argeș, în apropiere de Fabrică noastră de Combustibil Nuclear din Mioveni. Dorim să investim și să ne implicăm în proiecte din județul Argeș și să construim un viitor durabil pentru tinerele generații din comunitățile în care activăm. Până acum, în ultimii 3 ani, în județul Argeș am derulat 9 proiecte, am investit suma de 2.296.809 lei și am impactat 36.213 de beneficiari.”- Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica.
Un model pozitiv de progres al copiilor cu provocări de sănătate este practica educației incluzive, adică un sistem de învățământ la care toții copiii au acces în mod egal, în care, în cazul copiilor cu dizabilități, li se asigură adaptarea rezonabilă a condițiilor de învățare la nevoile individuale și în care se iau măsuri de sprijin individualizat care să maximizeze evoluția școlara și socializarea acestora.
Statisticile oficiale arată că în România Serviciile de evaluare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului aveau în evidență, la finele lunii martie 2021, un număr de 77.672 copii cu dizabilități, cu 600 copii (0,77%) mai puțini comparativ cu finele anului 2020 (Bucureşti, 20 septembrie 2021 /Agerpres/).
Provocarea vine în momentul în care procesul incluziunii devine unul anevoios deoarece copiii cu dizabilități întâmpina probleme de adaptare la mediul educativ, ei necesită terapii în paralel cu procesul de învățământ pentru a putea face față solicitărilor școlare.
Astfel, Asociația YouStars, a înțeles necesitatea pregătirii copiilor cu dizabilități pentru a face față cu brio acestui proces de incluziune socială și educațională. În 2018, Asociația YouStars a înființat Centrul de logopedie LittleKids, un loc special în care copiii din comunitatea județului Argeș să poată accesa cele mai noi programe de terapii: comportamentale, logopedice, grupuri de socializare. În 2021, în cadrul centrului, 1260 h de terapie au fost oferite gratuit de către Asociația YouStars împreună cu partenerii susținători , copiilor cu provocări de sănătate. “Progresul copiilor este vizibil în măsura în care ei vin la ședințele de terapie, achizițiile se realizează în pași mici și se pot pierde rapid în lipsa exercițiilor susținute permanent”, menționează Camelia Neacșu, Director Centru Logopedie LittleKids și Vicepreședinte Asociația YouStars.
Odată cu progresul tehnic și digitalizarea multor procese, au evoluat și modalitățile terapeutice pentru copiii cu dizabilități. A apărut astfel necesitatea aducerii mai aproape a acestui progres și pentru copiii din Centrul LittleKids. “Ne-am dorit că toți copiii care vin la centrul LittleKids să beneficieze de cele mai noi tehnologii în materie de terapii. Timpul de recuperare este și el foarte important, așa că ne-am dorit că ai noștri copii de la centru să se recupereze într-un timp cât mai scurt, prin joc și metode moderne de interacțiune” a declarat Cosmin Andrei Neacșu, Președinte Asociația YouStars.
Sigur, contribuția specialiștilor psihologi, logopezi, terapeuți dar și a părinților este covârșitoare în acest proces adesea anevoios de recuperare a copiilor cu dizabilități. Nimic nu înlocuiește căldura umană, o vorba bună spusă când trebuie, încurajarea și motivarea copiilor că ei vor reuși orice ar fi. O îmbinare armonioasă a oamenilor cu suflet mare care lucrează cu acești copii și materialele cele mai moderne trebuia să fie prezența și în Centrul LittleKids. Astfel, grație suportului financiar oferit proiectului Centrul de Logopedie LittleKids, de către SN Nuclearelectrica SĂ, Asociația YouStars a inițiat un nou program de terapie în cadrul Centrului, terapia senzorială și VR, într-un sediu mai spațios care să permită desfășurarea acestor terapii în condiții optime. Mai mult decât atât, Asociația YouStars, mulțumită suportului SN Nuclearelectrica SA, va oferi ședințe de terapie gratuită pentru camera senzorială, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în formularul de pe website-ul Asociației YouStars.“Binele adus comunității prin Centrul LittleKids ne aduce și nouă binele social, din partea societății civile. Fiecare dintre noi, prin partenerii noștri care susțin cu iubire proiectele Asociației YouStars, putem fi schimbarea pe care dorim să o vedem în lume. Noi putem fi promotorii schimbării, transformându-ne pe noi înșine zilnic, cu pași mici, dar siguri și astfel schimbând și realitatea din jurul nostru prin lumina și iubirea emanate de noi înșine.” a spus Mihaela Ianole, Director Proiecte Asociația YouStars. “Obiectivul nostru, cu proiectul Centrul LittleKids, este de a include social cât mai mulți copii care fac terapie cu specialiștii noștri. Toți copiii merită un tratament exclusiv și au dreptul la toate binefacerile aceastei lumi prin oamenii care construiesc pentru ei atât material, dar mai ales cu sufletul” a concluzionat Cosmin Andrei Neacșu, Președinte Asociația YouStars.