FacebookTwitterLinkedIn

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut anul trecut cu 25,5% față de 2021, la 7.368 de societăţi. Capitalul social al acestor firme totaliza 45,5 milioane de dolari.

Cu toate că în 2022 au fost înființate mai multe firme cu acționari străini, capitalul social al acestora a fost cu 5% mai mic faţă de 2021 (47,9 milioane de dolari), potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

În decembrie 2022, au fost înmatriculate 495 de firme cu participare străină, cele mai multe în comerţul cu ridicata şi amănuntul și reparații auto auto.

La sfârșitul anului trecut, în România funcționau 244.215 de companii cu participare străină la capitalul social, iar valoarea capitalului subscris al acestora era de 67,6 miliarde de dolari.

Cei mai mulți investitori provin din Italia, aceștia fiind acționari în 51.794 de firme cu un capital subscris de 4,05 miliarde de dolari).

Din perspectiva valorii capitalului social, cei mai mari investori provin din Olanda, respectiv 12,6 miliarde de dolari (în 5.873 de companii).