În 2023, pentru prima dată după criză, numărul grecilor care se întorc în ţara lor a depăşit numărul celor care au plecat: 46.000 s-au întors, comparativ cu 37.000 care au plecat din Grecia în acelaşi an, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Numărul expatriaţilor greci care se reîntorc în țară, o ţară care a trecut printr-o gravă criză economică între 2009 şi 2018, a crescut constant începând din 2021, potrivit unui raport publicat vineri de Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Agerpres.
Ministrul Muncii din Grecia, Niki Kerameus, a salutat rezultatele studiului OCDE. Ea a subliniat că, potrivit datelor Eurostat, 773.000 de cetăţeni greci au părăsit ţara între 2010 şi 2024, în timp ce 473.000 s-au întors în Grecia în aceeaşi perioadă, mai mult de jumătate. Printre cei care s-au întors, 60% sunt absolvenţi de universitate cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani, a transmis Guvernul conservator de la Atena, care de mai mulţi ani s-a angajat să inverseze acest exod al creierelor.
Potrivit ministrului Muncii, „strategia implementată a dat roade”. Măsurile luate în acest sens includ: digitalizarea serviciilor publice, simplificarea procedurilor administrative, scăderea impozitului pe venit timp de şapte ani pentru cei care se întorc din străinătate şi recunoaşterea diplomelor medicale obţinute în străinătate.
Potrivit OCDE, între 2012 şi 2019, în Grecia au fost înregistrate între 46.000 şi 56.000 de plecări pe an, în principal din cauza creşterii şomajului, care a ajuns la 26% în 2012.
În prezent, peste 800.000 de persoane născute în Grecia locuiesc încă în ţările OCDE, în principal în Statele Unite, Australia, Canada şi ţările Uniunii Europene.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o organizaţie interguvernamentală cu 38 de ţări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic. România este în plin proces de aderare la OCDE.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.