FacebookTwitterLinkedIn

Traficul global de date mobile s-a dublat în ultimii doi ani, iar până în anul 2027 vor fi active 4,4 miliarde de abonamente 5G, în timp ce 60% din traficul global de date mobile va fi susținut de această tehnologie, potrivit Ericsson Mobility Report. În 2022, numărul de abonamente 5G va depăși pragul de 1 miliard.

Cea mai recentă ediție a Ericsson Mobility Report confirmă faptul că 5G este generația de tehnologie mobilă cu cea mai rapidă creștere de până acum, iar Ericsson joacă un rol cheie în acest proces”, a declarat Fredrik Jejdling, vicepreședinte executiv și Head of Networks în cadrul Ericsson.

America de Nord va fi lider mondial ca pondere a abonamentelor de servicii 5G în următorii cinci ani, respectiv 90%, în timp ce la nivelul Europei de Vest acest indicator va ajunge la 82%.

În regiunea Consiliului de Cooperare al Golfului ponderea abonamentelor de servicii 5G va atinge pragul de 80% și 74% în Asia de Nord-Est.

În India, acolo unde implementarea rețelelor 5G nu a început încă, se preconizează că, până în anul 2027, abonamentele 5G vor reprezenta aproape 40% din totalul abonamentelor de servicii mobile.

Ericsson Mobility Report, aflat la cea de-a 22-a ediție, include statistici și previziuni privind traficul în rețelele mobile și arată și faptul că traficul global de date mobile s-a dublat în ultimii doi ani, determinat de creșterea gradului de utilizare a smartphone-urilor și a internetului mobil în bandă largă, precum și de transformarea digitală a societății și a industriilor.

Statisticile și previziunile recente evidențiază cererea puternică de conectivitate de date și servicii digitale, în ciuda pandemiei globale de Covid-19 și a incertitudinilor geopolitice. Câteva sute de milioane de oameni se abonează anual la servicii mobile în bandă largă, potrivit sursei citate.

Aproximativ un sfert din populația lumii are în prezent acces la rețele cu acoperire 5G și aproximativ 70 de milioane de noi abonamente 5G au fost activate în primul trimestru al acestui an. Potrivit raportului citat, aproape trei sferturi din populația lumii va avea acces la servicii 5G până în anul 2027.

Ritmul implementării rețelelor 5G standalone (SA) se intensifică în multe regiuni, pe măsură ce furnizorii de servicii de comunicații (CSP) devin deschiși  către inovații care le vor permite să a acceseze noi oportunități de afaceri, dincolo de îmbunătățirea serviciilor mobile de bandă largă”, a afirmat Peter Jonsson, Executive Editor al Ericsson Mobility Report.

Raportul subliniază și rolul din ce în ce mai important pe care îl au soluțiile de tip Fixed Wireless Access (FWA) în furnizarea de servicii de bandă largă. Ericsson estimează că numărul conexiunilor de tip FWA va depăși 100 de milioane în 2022 și se va dubla apoi până în 2027, ajungând la aproape 230 de milioane.

În ceea ce privește Internetul lucrurilor (IoT), raportul notează că, în 2021, serviciile de broadband IoT (4G/5G) au depășit 2G și 3G, devenind astfel tehnologia care conectează cele mai multe dispozitive  IoT celulare și reprezentând 44% din totalul conexiunilor.

Similar, tehnologiile de Massive IoT (NB-IoT, Cat-M) au crescut cu aproape 80% în 2021, numărul lor atingând aproape 330 de milioane. Se estimează că, în 2023, numărul de dispozitive IoT conectate prin aceste tehnologii îl va depăși pe cel al dispozitivelor conectate prin 2G sau 3G.