Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Travel |
|

Număr record de turiști români în Israel, în 2019. România se află pe locul 5 în topul țărilor din Europa care vizitează Israelul

Conform ultimelor statistici publicate de Ministerul Turismului din Israel, România a fost principala țară din regiune ca sursă de turiști în Israel în luna octombrie.
shutterstock_783686665_By Boris-B

Peste 15.000 de români au ajuns în Israel în luna octombrie, iar trendul se păstreaza crescător pentru tot restul toamnei. S-a estimat că peste 50.000 de turiști români vor călători în Israel în această toamnă, atât pentru pelerinaje la locurile sfinte, cât și pentru city break-uri în orașe deja celebre precum Tel Aviv sau Ierusalim ori pentru a se bucura de temperaturile prietenoase și de plajele din Eilat. Vacanțele românilor în Israel durează în medie 5 zile, iar atenția se mută treptat spre descoperirea orașelor, cererea pentru city break-uri fiind din ce în ce mai mare.

Număr record de turiști români în Israel, în 2019

Dacă primăvara, în preajma Paștelui Ortodox, Israelul este luat cu asalt de pelerini ce vin să viziteze și să se roage la locurile sfinte, turiștii care vor să se bucure de temperaturi prietenoase la aproximativ 2.5h de zbor distanță de România și să evite aglomerația ori prețurile ceva mai piperate din perioada sărbătorilor religioase, aleg să călătorească în Israel în lunile de toamnă.

În luna octombrie a acestui an, România a depășit Polonia, în ceea ce privește numărul de persoane care au preferat ca destinație de călătorie Israelul, devenind astfel principala sursă de turiști din regiune – 15.000 de români au vizitat Israelul în cea de-a zecea lună a anului în curs, o creștere de 22% comparativ cu luna anterioară. Astfel, România se clasează pe locul șase mondial, fiind depășită doar de jucătorii mari din turismul global, precum SUA, Germania, Marea Britanie, Rusia sau Franța.

Peste 100.000 turiști români in Israel în perioada ianuarie-octombrie 2019

Din ianuarie și până la finalul lunii octombrie a anului acesta, peste 100.000 de români au vizitat Israelul, cu 12% mai mult decât în aceeași perioadă a lui 2018. Raportat la 2017, creșterea a fost de 35%, România fiind astfel una dintre țările cu cea mai mare creștere în clasamentul numărului de turiști ce ajung anual în Țara Sfântă. “Estimăm că până la finalul anului 2019 vom avea peste 130.000 de turiști români în Israel și 4.5 milioane de turiști din toată lumea” a declarat Ksenia Kobyakov, Director pentru dezvoltarea de noi piețe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

Tel Aviv, orașul contrastelor, în topul destinațiilor anului 2019 conform TripAdvisor

Conform topului “Top 25 de destinații din toată lumea” publicat săptămâna trecută de către TripAdvisor, orașul cosmopolit și totodată boem, poziționat parcă strategic pe malul Mării Mediterane, Tel Aviv, se alătură destinațiilor celebre precum Londra, Paris, Barcelona, Marrakech, New York sau Bali în preferințele turiștilor de pretutindeni, grație mixului reușit de gastronomie, arhitectură, istorie și cultură, viață de noapte efervescentă, dar și kilometri întregi de plaje la cele mai înalte standarde cu care își întâmpină vizitatorii.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii