Compania farmaceutică daneză Novo Nordisk a anunţat luni că va cheltui 4,1 miliarde de dolari pentru a construi o nouă fabrică în Clayton, Carolina de Nord.
Gigantul danez încearcă astfel să sporească livrările medicamentului său popular pentru slăbit Wegovy, tratamentului pentru diabet Ozempic şi altor terapii injectabile, potrivit CNBC.
Cererea pentru Wegovy şi Ozempic a depăşit oferta în ultimul an, ducând la deficite intermitente în SUA şi forţând producătorul danez de medicamente să investească masiv pentru a-şi creşte amprenta de producţie.
Compania a declarat că intenţionează să investească 6,8 miliarde de dolari în producţie anul acesta, faţă de aproximativ 4 miliarde de dolari anul trecut.
”Această investiţie ne oferă într-adevăr oportunitatea de a deservi mai mulţi pacienţi”, a declarat Doug Langa, şeful operaţiunilor din America de Nord al Novo Nordisk, într-un interviu.
Construcţia fabricii de 1,4 milioane de metri pătraţi a început şi este de aşteptat să fie finalizată între 2027 şi 2029, a spus Novo Nordisk. Compania a completat că fabrica va avea 1.000 de muncitori, adăugându-se celor 2.500 de angajaţi care lucrează deja la cele trei fabrici existente din Carolina de Nord.