Lucrările de extindere a Aeroportului Internațional Craiova au fost finalizate, iar noul terminal și infrastructura asociată urmează să fie operaționalizate până la finalul acestui an, a anunțat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
„La sfârșitul lunii iulie am fost pe șantierul noului terminal din Craiova, iar lucrările erau în plină desfășurare. La trei luni distanță, am văzut finalizat cel mai mare terminal regional din România construit de la zero. Spațios și modern, noul aeroport va deservi un bazin de captare de aproximativ 4,5 milioane de locuitori, din România, Bulgaria și Serbia”, a precizat ministrul.
Proiectul, în valoare totală de peste 100 de milioane de euro, include construcția unui terminal de 31.715 mp, capabil să gestioneze până la 2 milioane de pasageri anual, precum și modernizarea infrastructurii de acces și a platformelor de operare.
Lucrările au fost realizate de Construcții Erbașu, în asociere cu Grup Primacons și Váhostav SK, printr-un proiect cu finanțare europeană coordonat de Consiliul Județean Dolj și Ministerul Transporturilor.
„Este un proiect ambițios, complex, care vizează extinderea capacității de operare și îmbunătățirea condițiilor pentru pasageri. Noul terminal integrează soluții inovatoare pentru optimizarea fluxurilor de pasageri, reducerea consumului energetic și utilizarea tehnologiilor de ultimă generație”, au declarat în decursul anului curent pentru Forbes România reprezentanții Construcții Erbașu.
Potrivit companiei, terminalul este gândit pentru a răspunde cererii tot mai mari de transport aerian în regiune, fiind construit la standarde internaționale de eficiență și sustenabilitate.
Extinderea Aeroportului Craiova face parte dintr-un amplu program de modernizare a infrastructurii aeroportuare din România, derulat prin fonduri europene, guvernamentale și locale.
„Modernizarea aeroporturilor este esențială pentru a ține pasul cu creșterea rapidă a traficului de pasageri, dar și pentru a asigura servicii militare și medicale la cele mai înalte standarde”, a subliniat ministrul Ciprian Șerban.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.