FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Județean Cluj anunță că noul Spital de Psihiatrie Pediatrică din Cluj-Napoca este complet operațional, după finalizarea unei investiții în valoare de 38,8 milioane de lei, realizată integral din fonduri europene. Este primul spital public construit de la zero în România în ultimele trei decenii și jumătate.

„Sute de pacienți au fost deja examinați și tratați în decursul ultimei luni în cadrul acestei clinici de referință pentru sistemul medical românesc. Clinica de Psihiatrie Pediatrică, parte a Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, este unică în Transilvania și complet funcțională, oferind servicii unui număr însemnat de pacienți. În perioada 24 februarie – 24 martie, clinica a raportat 127 de pacienți în regim de spitalizare de zi, 143 de internări în spitalizare continuă și 407 consultații în regim ambulatoriu”, conform comunicatului transmis marți de CJ Cluj, citat de Agerpres.

Clădirea noului spital are o structură de tip S+P+3E și găzduiește facilități specializate pentru îngrijirea și tratamentul copiilor și adolescenților. Parterul include recepția, zona administrativă și secția de spitalizare de zi, dotată cu 15 paturi, precum și spațiul destinat consultațiilor ambulatorii, conceput pentru un acces cât mai facil pacienților și aparținătorilor.

La etajul întâi se află secția de spitalizare permanentă, care dispune de 30 de paturi, repartizate pe nuclee de îngrijire adaptate grupelor de vârstă. Tot aici se află și spații pentru activități medicale și o sală specializată în ergoterapie, destinată activităților recreative și educaționale.

Al doilea etaj găzduiește un compartiment special dedicat pacienților cu dependențe (toxicomanii), având o capacitate de 10 paturi, precum și zona de terapie acută, cabinete medicale și o curte interioară destinată activităților terapeutice în aer liber.

Etajul trei este rezervat spațiilor educaționale și de recuperare: un amfiteatru modern, două laboratoare și o sală practică pentru studenți, bibliotecă multimedia, o sală pentru școlarizarea copiilor internați și o sală dedicată ședințelor de kinetoterapie.

„Importanţa acestei investiţii majore, din fonduri europene, e dovedită, printre altele, de numărul mare al pacienţilor examinaţi şi trataţi. Beneficiile proiectului sunt semnificative, dat fiind faptul că vorbim despre singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania şi una dintre cele doar trei din ţară, unde sunt asigurate servicii medicale de specialitate la cele mai înalte standarde”, declară, citat în comunicat, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.