FacebookTwitterLinkedIn

„Acesta este cel mai mare număr de decese înregistrate într-o singură zi în Noua Zeelandă și este o atenționare îngrozitoare a unui joc cu miză foarte gravă”, a declarat Ashley Bloomfield, Director General of Health, potrivit New Zeeland Herald.

Astăzi, Noua Zeelandă a raportat 17 cazuri noi. În total, Noua Zeelandă are 1366 de cazuri, dintre care 628 vindecate.

Bloomfield a declarat că Noua Zeelandă a depășit vârful epidemiei, dar a îndemnat populația să aibă mare grijă în continuare.

Succesul Noii Zeelande se datorează faptului că au identificat și izolat din timp persoanele infectate, dar și contacții acestora. În plus, numai ieri au fost realizate 1572 de teste, iar media ultimelor șapte zile a fost de 3039 de teste pez zi. Până în prezent, au fost executate 64.399 de teste.

Noua Zeelandă, o țară insulară mică, cu o populație puțin sub 5 milioane de locuitori, este la jumătatea unei carantine de o lună care își propune nu numai oprirea răspândirii virusului, ci și eliminarea acestuia, scrie CNN.

„Suntem la jumătatea drumului, dar nu am nicio ezitare în a spune că ceea ce au făcut neozeelandezii în ultimele două săptămâni este uriaș”, a spus Ardern la o conferință de presă transmisă live, joi. „Am luat decizia că împreună, ne putem proteja unul pe celălalt. Și am reușit. Am salvat vieți. Dar după cum am spus, situația aceasta va fi un maraton.”