O nouă fabrică pentru producția de iPhone-uri din sudul Indiei a început deja operațiunile, iar o alta va începe livrările în luna mai, în condițiile în care Apple își diversifică producția dincolo de China, afectată de tarife vamale, potrivit Reuters.
Apple privește India ca pe o bază alternativă de producție față de China, în contextul escaladării conflictului comercial dintre Washington și Beijing. Tarifele impuse de administrația Trump, de peste 100% pentru produse din China, amenință lanțurile de aprovizionare și alimentează temerile legate de creșterea prețurilor la iPhone-uri.
Deși până acum electronicele produse în China au fost scutite de taxe, Washingtonul a semnalat că în perioada următoare ar putea fi impuse noi tarife.
O fabrică nouă deținută de Tata Electronics în orașul Hosur, statul Tamil Nadu, a început în ultimele zile producția de modele mai vechi de iPhone pe o linie de asamblare, iar o altă fabrică, în valoare de 2,6 miliarde de dolari, operată de Foxconn (Taiwan), aflată în construcție în Bengaluru, statul Karnataka, va începe operațiunile inițiale în câteva zile, potrivit Reuters.
În fabrica Foxconn se pot produce între 300 și 500 de unități iPhone pe oră. Vor fi fabricate modelele iPhone 16 și 16e. Fabrica va crea aproximativ 50.000 de locuri de muncă la capacitate maximă, până la finalizarea completă a construcției, estimată pentru decembrie 2027.
În prezent, China asigură peste 75% din producția globală de iPhone-uri, iar India contribuie cu aproximativ 18%, potrivit firmei de cercetare Counterpoint. Apple face pași rapizi pentru a muta majoritatea producției de iPhone-uri destinate pieței americane în India până la sfârșitul lui 2026, conform informațiilor Reuters.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.