FacebookTwitterLinkedIn

O asociere de firme în care constructorul Bog’Art este lider va construi Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca, o investiţie de peste 970 de milioane de lei.

„Vestea bună pe care o dăm clujenilor este aceea că intrăm în etapele de execuție pentru edificarea celui mai modern spital pediatric din țară, o prioritate absolută a forului administrativ județean și cel mai important proiect al Clujului în domeniul sănătății. Facem tot ceea ce ține de noi pentru ca acest proiect unic în administrația locală să devină realitate într-un timp cât mai scurt, în beneficiul micilor pacienți, al cadrelor medicale și al întregii comunități.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Contractul a fost atribuit, la finalul procedurii legale de licitaţie, asocierii Bog’art – Ccn Altyapi Yatirimlari Ve Inşaat Anonim Şikreti – Uti Construction and Facility Management – Dacorum Grup – D.Z. Medicale – Terratest Geotehnic S.A., liderul asocierii fiind Bog’art.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi construit în cartierul clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară. 

Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

De importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.