FacebookTwitterLinkedIn

Nhood, compania care administrează pentru Ceetrus proiectul de regenerare urbană Coresi Business Campus din Brașov (dezvoltat pe fosta platformă Tractorul), va demara un proiect similar la Reșita, a anunțat Tatian Diaconu, CEO al Nhood în cadrul forumului organizat de Bucharest Real Estate Club (BREC).

„Continuăm cu proiectul de la Brașov, pentru că din cele 120 de hectare am reușit să urbanizăm cca 70, așadar proiectul mai are 5-6 ani pentru dezvoltare. În plus, ne-am ales o provocare nouă, avem pe masa de lucru un proiect de regenerare urbană la Reșița. Este mai complicat, pentru că Reșița nu este Brașovul, are doar 77.000 de locuitori și este un oraș căzut, ca multe altele din țară, într-o formă de depresie socială”, a precizat Tatian Diaconu. „Dacă tot vorbim de sustenabilitate, crer că rolul nostru, al dezvoltatorilor, este să mergem și în orașele în care rentabilitatea nu mai este 15%. Pentru mine și 8% înseamnă să obții rentabilitate”, a adăugat el.

În cazul viitorului proiect din Reșița, Nhood va avea suportul Primăriei locale, a mai anunțat Diaconu, la fel ca și în cazul proiectului de la Brașov.

Proiectele de regenerare urbană implică investiții mai mari decât cele greenfield, deoarece implică mai multe costuri și procese, de la demolare, aducerea utilităților, iar toate acestea pot duce investiția către valori de milioane de euro, mai greu finanțabile de către bănci. „Acest proiect nu va genera rezultate pe termen foarte scurt, de până la cinci ani”, punctează CEO-ul Nhood.

Compania va încerca să nu copieze la Reșița modelul campusului din Brașov, plecând de la premisa că fiecare comunitate are particularitățile sale. Diaconu spune că etapa pregătitoare e importantă, trebuie identificate nevoile comunității căreia îi va fi destinat proiectul. Unele țin de elemente culturale, sportive, medicale, astfel că abia după un proces de pregătire se poate stabili ordinea priorităților.

Conceptul dezvoltărilor mixte, folosit de Nhood în proiectele sale, merge pe ideea Orașului de 15 minute, lansată de profesorul Carlos Moreno de la Universitatea din Paris, care spune că, dacă oamenii își găsesc răspunsuri la nevoile de bază într-un areal de 15 minute, sunt mai fericiți.