După două luni în care niciun nou caz de coronavirus nu a mai fost confirmat în Beijing, 11 cartiere rezidențiale din sudul orașului au intrat în izolare, notează AFP, citată de Agerpres.
Autoritățile sanitare chineze au declarat că au fost confirmate șapte cazuri noi de contaminare cu virusul SARS-CoV2 în vecinătatea pieţei Xinfadi. Context în care s-a decis închiderea a două piețe și amânarea reluării cursurilor la nouă școli și grădinițe din zonă.
În ultimele luni, China a reuşit să frâneze considerabil epidemia, zilnic fiind înregistrate câteva noi cazuri de îmbolnăvire, majoritatea în rândul persoanelor revenite din străinătate.