Nissan își extinde gama de automobile electrice în Europa cu PIXO, un model din segmentul A dezvoltat în parteneriat cu Renault.
Mașina este proiectată de Nissan și va fi produsă la uzina Renault din Novo Mesto, Slovenia, ca parte a strategiei Alianței de a accelera dezvoltarea și lansarea de noi modele, arată site-ul companiei.
PIXO va completa oferta Nissan de vehicule electrice și hibride, compania urmărind să își extindă prezența pe piața europeană a automobilelor electrificate. Modelul este destinat în special utilizării urbane și oferă o autonomie de până la 259 km.
Livrările către clienți sunt programate să înceapă la începutul lui 2027. Nissan va anunța prețurile, configurațiile disponibile pe fiecare piață și informațiile privind comenzile începând din decembrie 2026.
Noul model reflectă strategia Nissan de a utiliza parteneriatele din cadrul Alianței cu Renault pentru a reduce timpul și resursele necesare dezvoltării de automobile noi și pentru a adapta mai rapid oferta la cererea de pe piețele europene.
Credit foto: nissannews.com
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.