FacebookTwitterLinkedIn

Compania de digital marketing Nion a administrat în 2022 bugete de marketing de aproape 6 milioane de lei, iar pentru anul în curs strategia companiei este să se concentreze pe clienții actuali, dar și să atragă clienți noi.

Nion integrează tehnologiile AI în toate activitatile pe care le desfășoară, de la virtual assistant, la planning and execution, iar consecința acestei abordări este că productivitatea angajaților și a expertilor a crescut de până la patru ori, potrivit companiei.

Una dintre problemele cu care se confruntă firmele din România este lipsa experților în digital marketing, odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei și a digitalizării.

„Evoluția rapidă a tehnologiei și a noilor tendințe de marketing face ca acest domeniu să fie în continuă schimbare, ceea ce obligă firmele să se adapteze rapid acestui ritm de învățare continuă. Practic, trei din cinci clienți care ajung la Nion se confruntă cu această problemă”, a declarat Constantin Joițescu, fondator și CEO al NION.

În timp ce afacerile își doresc să se digitalizeze pentru a-și extinde afacerea și a atrage noi clienți, găsirea de specialiști capabili să le ofere suport în acest sens este o provocare majoră.

În aceste condiții, pentru a găsi o soluție la această problemă, multe afaceri optează pentru outsourcing-ul serviciilor de digital marketing către agenții specializate.

Cea mai mare parte a clienților Nion este reprezentată de companii active în zona de e-commerce, iar cele mai solicitate servicii sunt cele de gestionare a bugetelor de media buy în Google și Facebook, precum și activitățile de SEO.