Iarna lovește puternic și pune presiune pe drumurile naționale, unde ninsorile, viscolul și ghețușul au creat condiții dificile de deplasare. În acest context, circulația rămâne o provocare pentru șoferi, care sunt îndemnați să manifeste prudență sporită.
Încă de azi noapte, traficul pe drumurile naționale se desfășoară sub influența condițiilor meteo dificile, după ce mai multe regiuni ale țării au fost afectate de ninsori și precipitații mixte. În contextul avertizărilor de cod galben și portocaliu, autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu maximă atenție și să se informeze înainte de a pleca la drum și să evite deplasările care nu sunt urgente, relatează MOLDPRES.
Prognoza Serviciului Hidrometeorologic de Stat indică faptul că, între 17 februarie, ora 14:00, și 18 februarie, ora 20:00, teritoriul Republicii Moldova va fi afectat de ninsori puternice, viscol și vânt cu viteze de până la 15–20 m/s. Aceste fenomene vor reduce vizibilitatea și vor favoriza formarea troienelor și a ghețușului, iar pe alocuri se pot produce depuneri de lapoviță și polei.
Administrația Națională a Drumurilor a informat că echipele de intervenție au acționat pe parcursul nopții pentru a asigura siguranța circulației. În unele zone a nins abundent, în altele a plouat, ceea ce a impus intervenții rapide pentru deszăpezire și prevenirea alunecărilor pe carosabil. Prioritare au fost sectoarele cu risc ridicat, precum pantele și zonele cunoscute pentru formarea ghețușului.