Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea țării și acționăm în consecință, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, după Consiliul European informal de la Bruxelles.
Nicușor Dan: „Din fericire, în acest Consiliu, această opinie a fost împărtășită de foarte multe din țările Uniunii. Evident că ultima perioadă au existat turbulențe sau discontinuități în această relație transatlantică, însă există suficiente rațiuni pentru ca ea să continue și bineînțeles că, așa cum am spus de mai multe ori, dialogul este extrem de important”, conform Agerpres.
El a adăugat că România este solidară cu Danemarca și Groenlanda și la această poziție o obligă inclusiv tratatul Uniunii Europene.
Nicușor Dan: „Este obligație de solidaritate între țările Uniunii. Ce am încercat eu să fac, pentru că a fost emoție evidentă în momentul ăla, a fost să mă refer la pasul doi sau pasul trei, în sensul că am încercat să anticipez ce se poate întâmpla dacă fiecare dintre părțile acestei alianțe escaladează și să spun că e mai bine să revenim la dialog. Și, din fericire, zilele următoare mi au dat dreptate s-a revenit la dialog și în momentul ăsta putem să vorbim de o abordare constructivă de toate părțile.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.