Prezenţa trupelor americane din România, prin redimensionarea forţei rotaţionale care opera şi în ţara noastră, revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina, a transmis preşedintele Nicuşor Dan.
Şeful statului a scris, pe platforma X, că descurajarea ameninţărilor de pe flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar şi de creşterea prezenţei forţelor europene, în deplin acord cu partenerul american.
Nicușor Dan: „Securitatea României şi a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată. Parteneriatul strategic între România şi SUA rămâne în aceiaşi parametri. Infrastructura strategică dezvoltată împreună la Deveselu, Câmpia Turzii şi Kogălniceanu va continua să fie pe deplin operaţională, trupe americane vor continua să fie localizate în aceste baze, iar transferul de echipament militar va continua”, conform Agerpres.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat miercuri că a fost informat cu privire la redimensionarea unei părţi a trupelor americane dislocate pe Flancul estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forţelor militare ale SUA.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.