Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat joi că este nevoie de toată cantitatea de energie pe care centralele din Bucureşti o pot produce.
“Este nevoie de CET Energo Vest, după cum este nevoie de CET Titan şi după cum ar mai fi nevoie de o centrală în zona de nord. Deci, în momentul de faţă, este nevoie de toată cantitatea de energie pe care centralele din Bucureşti pot să o producă”, a declarat Nicuşor Dan, joi, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit edilului, în ceea ce privește CET Energo Vest s-au înregistrat două probleme, dintre care una în urmă cu aproximativ un an şi nouă luni, când situaţia sa financiară era “disperată”.
“A doua problemă a fost la începutul iernii trecute, când a existat acea fluctuaţie mare pe preţul de gaz. ELCEN avea cumpărat, avea deja contractul cu Romgaz şi avea un preţ bun. Vest Energo şi CET Griviţa nu aveau astfel de contract şi deodată, pe de o parte, preţul cu care ei puteau să cumpere gaz din piaţă era extrem de mare, pe de alta parte, ANRE nu ajustase încă preţul cu care ei puteau să vândă şi atunci ei ar fi trebuit să lucreze în pierdere. Lucrul ăsta nu se va mai întâmpla în această toamnă, pentru că, după cum ştiţi, există aceasta ordonanţă de urgenţă care plafonează preţul pentru toţi producătorii”, a spus Nicuşor Dan.