Președintele Nicuşor Dan a reluat invitația către magistrații români pentru ca aceștia să participe la o discuție privind problemele din justiție la Palatul Cotroceni, luni, pe 22 decembrie.
Nicușor Dan a transmis că cei mai buni judecători și procurori ar trebui să fie în structurile de conducere ale CSM și instanțelor, notează RRA. El își menține opinia potrivit căreia sistemul de justiție trebuie administrat din interiorul său și a amintit că îi așteaptă luni la Palatul Cotroceni pe reprezentanții magistraților care doresc să îi semnaleze problemele cu care se confruntă.
Nicuşor Dan: „În momentul de față avem niște structuri alese atât la nivel CSM, cât și la nivelul instanțelor și aici este nevoie ca în procesul de alegere cei mai buni dintre magistrați să ajungă să fie în structurile de conducere și să direcționeze justiția. Pe de altă parte este o parte legislativă și niște modificări legislative pe care, evident, în momentul în care vom avea acordul să le facem, să le facem. Însă eu nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc, în ansamblu lui, către zona politică. Dimpotrivă, dacă sunt ajustări pe partea legislativă să le facem, dar sistemul de justiție să se autogoverneze.”
Președintele Nicușor Dan se va afla de miercuri până vineri la Bruxelles, unde va participa la Summitul UE- Balcanii de Vest și la Consiliul European.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.