Președintele Nicușor Dan are consultări, luni, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor pro-europene despre programele SAFE și PNRR, a anunțat Administrația Prezidențială.
La întrevedere vor participa liderii Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România, Uniunii Democrate Maghiare din România și ai Grupului parlamentar al minorităților naționale.
Tema este implementarea programelor majore pentru România – SAFE, PNRR, precizează sursa citată.
Nicușor Dan: „Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro-europene și pe liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru a avea o discuție tehnică și aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE și PNRR”, conform Agerpres.
Invitația vine după ce șeful statului a semnat demisiile miniștrilor PSD și propunerile de interimari din Guvern.
După declanșarea crizei politice prin retragerea de către PSD a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, șeful statului a avut și miercurea trecută consultări la Palatul Cotroceni cu formațiunile politice din coaliția de guvernare, la finalul cărora a arătat că reprezentanții acestora și-au afirmat disponibilitatea de cooperare în privința proiectelor esențiale pentru România în perioada următoare – aderarea la OECD, implementarea programelor SAFE și PNRR.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.