Premierul Nicolae Ciucă a anunţat vineri că demersurile pentru aderarea României la Schengen vor fi continuate şi a precizat că decuplarea în acest dosar de Bulgaria este o măsură care trebuie analizată.
Nicolae Ciucă: „Aşa cum am discutat cu preşedintele României, aşa cum am discutat în această dimineaţă cu preşedintele PSD, vom continua toate demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen pentru a ne îndeplini obiectivul naţional. Avem această decizie politică unitară. Este nevoie să continuăm acest demers din respect pentru români, din respect pentru partenerii noştri europeni”, conform Agerpres.
Nicolae Ciucă: „În acest moment se discută cu instituţiile europene şi cu preşedinţia cehă pentru a putea să identificăm care sunt soluţiile imediate care pot fi luate şi de asemenea, discutăm cu partea suedeză pentru că urmează să preia preşedinţia de la Cehia şi să analizăm oportunitatea pe agenda Consiliului a deciziei de aderare.”
Întrebat despre o decuplare de Bulgaria în acest dosar, premierul a precizat că este o „măsură pe care trebuie să o analizăm”.