
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de mulţumire Franţei pentru prezenţa militară în România în cadrul forţei de reacţie rapidă a NATO, cu ocazia vizitei preşedintelui francez Emmanuel Macron în țara noastră.
Nicolae Ciucă: „Am avut plăcerea de a-l primi pe preşedintele francez Emmanuel Macron în România. Bun venit, domnule preşedinte! Încă o dată, un mare mulţumesc Franţei pentru prezenţa militară în România, în cadrul forţei de reacţie rapidă a NATO”.
Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a fost întâmpinat marţi seară, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, de premierul României, Nicolae Ciucă, informează RRA.
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni miercuri, 15 iunie, cu preşedintele Emmanuel Macron, la baza militară de la Kogălniceanu.