FacebookTwitterLinkedIn

URBANO Shopping & Living se deschide în Florești, județul Cluj, ca cel mai mare parc comercial din Transilvania, într-un proiect dezvoltat de Urbano Group și operat în parteneriat cu Nhood România.

Proiectul este dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 15.000 mp și este operat printr-un parteneriat strategic cu Nhood România, care gestionează leasingul, property managementul integrat și marketingul operațional. Nhood a contribuit la definirea conceptului comercial, la atragerea chiriașilor și la pregătirea operațională a centrului, poziționând noua destinație ca un hub regional pentru retail, servicii și gastronomie.

„Ne bucurăm de încrederea pe care URBANO a acordat‑o echipei Nhood. Împreună, am reușit să transformăm viziunea proiectului într‑o realitate operațională solidă. Obiectivul nostru este să asigurăm un management performant al relației cu chiriașii și standarde ridicate de operare, astfel încât URBANO Shopping & Living să rămână o destinație relevantă pentru comunitatea clujeană pe termen lung” – Răzvan Ciobanu, Head of Property Management Nhood.

Noul parc comercial reunește 37 de magazine și o zonă de Drive Thru de peste 1.000 mp, unde sunt prezente branduri internaționale precum McDonald’s, Starbucks, Popeyes și Burger King. Mixul comercial include retaileri precum LIDL, HalfPrice, Sportisimo, Jysk, Benvenuti, Smyk, Sinsay, Deichmann, Fressnapf, CCC, TEDi, Stay Fit Gym, Artigiamo Coffee, Prime Beef – Băcănia, Las Vegas Casino și Banca Transilvania.

În paralel, retailerul de bricolaj Hornbach și hipermarketul Selgros se află în etapa de demarare a lucrărilor, cu deschidere programată pentru prima jumătate a anului 2027.

URBANO Shopping & Living a fost gândit ca o destinație modernă, accesibilă și conectată la nevoile reale ale comunității din zona metropolitană Cluj. Ne bucurăm să deschidem oficial acest proiect și să oferim publicului o experiență comercială completă, construită împreună cu parteneri puternici și o echipă implicată”. – Ciprian Comșulea, Executive Manager Urbano Group

Proiectul este conceput ca o destinație urbană accesibilă, conectată la nevoile comunității din zona metropolitană Cluj. „Ne bucurăm să deschidem oficial acest proiect și să oferim publicului o experiență comercială completă”, a declarat Ciprian Comșulea, Executive Manager Urbano Group.

Acesta este dezvoltat pe un teren de 25 de hectare, include soluții orientate către mobilitate și sustenabilitate și va genera peste 500 de locuri de muncă la nivel metropolitan. Amplasarea pe DN1 – nod Luna de Sus – îi oferă conectivitate directă cu principalele axe de trafic din vestul Clujului.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.