O lucrare 3D de „artă vie” care-și schimbă conținutul în timp, în funcție de inspirația autorului, s-a vândut cu 29 de milioane de dolari.
În al treilea trimestru al acestui an, volumul de tranzacționare de NFT-uri a atins aproape 11 miliarde de dolari, o creștere de peste 700 la sută față de al doilea trimestru. Luna trecută, atât Coinbase, cât și Sotheby’s au anunțat planul de a lansa noi piețe pentru NFT, relatează Digi24.
NFT înseamnă token non-fungibil și este un certificat digital care reprezintă proprietatea asupra unui activ digital. Certificatele sunt unice, mai exact partea non-fungibilă, şi sunt verificate și stocate pe un blockchain care permite ca activele digitale să fie transferate sau vândute.