Netflix a anunţat joi că a redus preţurile abonamentelor în unele ţări, în încercarea de a menţine creşterea numărului de abonaţi pe fondul concurenţei tot mai mari de pe piață.
Odată cu diminuarea boom-ului alimentat de pandemie şi precauţia consumatorilor cu privire la cheltuieli, concurenţa în afacerile de streaming a crescut, determinând companiile să-şi regândească strategiile, transmite Reuters.
Potrivit Wall Street Journal, care a scris prima dată despre măsura luată de Netflix, reducerile de preţuri se regăsesc în unele ţări din Orientul Mijlociu, pieţele din Africa sub-sahariană şi părţi din America Latină şi Asia.
Netflix, care operează în peste 190 de ţări, caută să îşi crească ponderea în regiuni internaţionale mai noi, pe măsură ce pieţele din SUA şi Canada se saturează.