Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că președintele american Donald Trump ar putea contribui la avansarea negocierilor privind un acord de eliberare a ostaticilor și de încetare a focului în Gaza. Trump a prezis că un acord ar putea fi încheiat chiar în această săptămână, potrivit Reuters.
Negociatorii israelieni care participă la discuțiile reîncepute duminică la Doha au primit instrucțiuni clare pentru a obține un acord de încetare a focului în condițiile deja acceptate de Israel, a precizat Netanyahu înainte de a pleca spre Washington.
„Cred că discuția cu președintele Trump poate contribui în mod semnificativ la avansarea acestui proces,” a declarat Netanyahu, reafirmând hotărârea sa de a aduce ostaticii înapoi acasă și de a elimina amenințarea reprezentată de Hamas pentru Israel.
Aceasta este a treia vizită a lui Netanyahu la Casa Albă de la revenirea lui Trump la putere în urmă cu aproape șase luni.
Presiunea publică asupra lui Netanyahu pentru a obține o încetare definitivă a focului și a pune capăt războiului din Gaza este tot mai mare, deși o astfel de măsură este respinsă de unii membri radicali ai coaliției sale de dreapta. Alții, precum ministrul de externe Gideon Saar, au exprimat sprijin pentru un astfel de acord.
Gruparea palestiniană Hamas a anunțat vineri că a răspuns „cu spirit pozitiv” unei propuneri de încetare a focului susținută de SUA, la câteva zile după ce Trump a spus că Israel a acceptat „condițiile necesare” pentru finalizarea unui armistițiu de 60 de zile.
Totuși, un oficial palestinian dintr-o grupare aliată cu Hamas a avertizat că există în continuare îngrijorări legate de asistența umanitară, trecerea prin punctul Rafah (la granița dintre sudul Israelului și Egipt) și lipsa unui calendar clar pentru retragerea trupelor israeliene.
Potrivit unor surse palestiniene familiare cu negocierile, prima rundă de discuții indirecte între Hamas și Israel desfășurată în Qatar s-a încheiat fără rezultate clare, delegația israeliană neavând un mandat suficient pentru a ajunge la un acord.
Biroul lui Netanyahu a transmis într-un comunicat că modificările solicitate de Hamas la propunerea de armistițiu sunt „inacceptabile pentru Israel.” Cu toate acestea, delegația israeliană va „continua eforturile de returnare a ostaticilor, în baza propunerii qatareze pe care Israelul a acceptat-o.”
Premierul israelian a mai spus că, împreună cu Trump, va încerca să valorifice rezultatele conflictului aerian de 12 zile cu Iranul de luna trecută și să se asigure că Teheranul nu va dobândi niciodată o armă nucleară. El a declarat că evoluțiile recente din Orientul Mijlociu au creat o oportunitate de extindere a cercului păcii.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.