FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul Neptun Deep continuă conform calendarului, iar prima producție de gaze este așteptată în 2027, a anunțat CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere.

Verchere a precizat că în zăcământul Pelican Sud au fost forate patru sonde, iar lucrările de infrastructură avansează. „Am finalizat microtunelul din Tuzla, iar construcția stației de măsurare a gazului este în plină desfășurare. În paralel, fabricația platformei de producție avansează, cu jacketul în Italia și partea superioară în Indonezia”, a spus Verchere.

Cristian Hubati, membru al directoratului responsabil pentru Explorare și Producție, a subliniat că proiectul se desfășoară conform planului și în limita bugetului. El a detaliat etapele planificate pentru 2026. Lucrările la stația de tratare a gazelor de la Tuzla sunt avansate, microtunelul de sub plaja din Tuzla este finalizat, pregătit pentru instalarea conductelor submarine, forajul în zona Pelican este încheiat, iar activitatea a trecut în zona Domino. Cablurile ombilicale sunt fabricate în Scoția și urmează să fie ridicate de contractorul Saipem. Tubulatura pentru conductele submarine este deja executată, o parte fiind deja în Constanța, iar în acest an vor începe instalarea conductelor, finalizarea stației de măsurare, precum și transportul și instalarea platformei de producție.

Profitul OMV Petrom a scăzut cu 27% în 2025

OMV Petrom a anunțat un profit net de aproximativ 3,1 miliarde lei pentru 2025, în scădere cu 27% față de 2024. Compania a explicat că rezultatul a fost afectat de ajustări nete de depreciere de 2,2 miliarde lei, legate în principal de obligațiile de abandonare și de deprecierea activelor din segmentul de explorare și producție.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.