Lecții pentru 2026 – Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic.
Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-commerce, Carrefour România
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!
Narcis Horhoianu: CONSOLIDARE. Anul 2025 a fost pentru Carrefour România un an de consolidare strategică și accelerare a expansiunii. Am extins numărul de magazine, în diverse formate, și ne-am consolidat poziția de lider pe segmentul e-commerce alimentar, deținând în prezent un sfert din cota de piață.
Cu peste 450 de magazine în România și peste 17 milioane de vizite lunare, consolidarea a însemnat investiții constante în ecosistem: am integrat cu succes magazinele Cora, am atins borna de 3 milioane de utilizatori în platforma Act for Good, am extins parteneriatele în zona de e-commerce și am continuat să investim în extinderea portofoliului de produse și în parteneriatele cu producătorii locali.
Strategie omnichannel
Consumatorii de astăzi caută experiențe integrate, personalizate și rapide, indiferent de canalul prin care aleg să interacționeze cu brandurile. Tocmai de aceea, ne-am concentrat pe strategia omnichannel, care integrează experiența fizică cu cea digitală.
Astăzi, deservim clienții prin magazinele noastre în diverse formate – de la hipermarket, la formatele de proximitate precum Market sau Express, și discounteri precum Supeco, dar și prin canalele digitale, precum Bringo, platforma noastră principală, și parteneri precum Glovo, Wolt, Bolt Food și Trendyol, cel mai recent parteneriat.
Astfel, reușim să eficientizăm experiența de cumpărare și să aducem produsele noastre tot mai aproape de clienții noștri.
De asemenea, ca lider în segmentul e-grocery, inovăm constant și căutăm noi oportunități de a interacționa cu clienții în mediul digital. Un exemplu este platforma Act for Good din aplicația Carrefour, cu 3 milioane de utilizatori. Prin această platformă, le oferim utilizatorilor posibilitatea de a economisi, prin reduceri dedicate sau vouchere în aplicație, precum și posibilitatea de a participa la experiențe sau de a se implica activ în societate.
Vedem că tot mai mulți clienți caută experiențe noi, iar comunicarea cu brandul a devenit tot mai importantă. De aceea, folosim aplicația ca pe un instrument dedicat de comunicare cu utilizatorii, un spațiu în care putem răspunde rapid la nevoile lor, putem transmite oferte personalizate și putem crea un dialog constant și adaptat fiecărui profil de consum. Observăm și o rată bună de penetrare, de până la 70% în anumite hipermarketuri, iar utilizatorii Act for Good au, în medie, 4 vizite pe lună la nivelul grupului Carrefour.
Sunt rezultate care ne confirmă că mergem în direcția bună și valorificăm efortul anilor anteriori, cu perspective de viitor. Tocmai de aceea, anul acesta am continuat să dezvoltăm această platformă, astfel că am introdus și posibilitatea de a accesa servicii precum asigurarea RCA și de călătorie, direct din aplicația noastră.
Este un prin pas spre a construi un ecosistem integrat, în care utilizatorii să găsească tot ce au nevoie în același loc.
Parteneriate locale
Tot anul acesta am consolidat și mai mult parteneriatul cu producătorii locali. Colaborăm cu peste 1500 de producători pentru produsele proaspete, marcă proprie și programele Grădina Noastră, Poftim Brânza Românească, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO. Dintre jucătorii activi în retailul românesc, Carrefour are cea mai mare amprentă locală: 93% furnizori români, 98% pentru produse fresh.
De asemenea, anul acesta am extins și mai mult programul nostru exclusiv, Grădina Noastră. Am integrat deja două cooperative noi: Cooperativa Grădina Noastră BIO, prima cooperativă bio susținută de un retailer, prin intermediul căreia introducem pe rafturile noastre dovlecei, zucchini, dovlecei rotunzi, ardei kapia și iute, castraveți, vinete, salată, afine, precum și verdeață bio.
De asemenea, în luna octombrie am integrat Cooperativa Grădina Noastră din Ciceu-Mihăiești, producători de mere și prune. În următoarea perioadă vom integra și cea de-a treia cooperativă din anul acesta, ajungând la 14 cooperative exclusive cu aproximativ 390 de producători.
Acestora li se adaugă 18 cooperative partenere care contribuie la obiectivul nostru de a pune pe rafturile magazinelor Carrefour doar producție românească în plin sezon pentru produsele care pot fi cultivate local.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Narcis Horhoianu: Și în 2025, ca și în anii anteriori, provocarea principală a fost echilibrul între protejarea puterii de cumpărare a clienților și navigarea într-un context economic complex.
În mod natural, și clienții noștri au resimțit aceste presiuni, reflectate într-un consum mai calculat și în căutarea ofertelor. Am răspuns rapid provocărilor din piață prin acțiuni concrete în avantajul clientului: programe ample de reduceri de preț pentru mii de produse, returnarea de 2-3 ori a valorii TVA-ului sub formă de cupon, precum și reducerile și ofertele din cataloagele noastre și programul Act for Good.
De asemenea, oferta noastră include aproximativ 50 de mărci proprii, care acoperă diverse nevoi ale clienților noștri: Drag de România, Carrefour La Piață, Filiera Calității, Carrefour Extra, Carrefour BIO, plus opțiuni premium din alte culturi gastronomice, precum Reflets de France și Terre d’Italia.
Punem întotdeauna accent pe asigurarea unui bun raport calitate preț, prin programe de reduceri și promoții dedicate, astfel încât să sprijinim puterea de cumpărare a clienților noștri.
Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul 2026?
Narcis Horhoianu: Primul punct este accelerarea expansiunii printr-o strategie omnichannel completă. Vizăm mai multe magazine noi decât în 2025, cu focus pe proximitate – extindem rețeaua Express și Market și consolidăm Supeco. Mai mult, vom continua să investim și să dezvoltăm zona de e-commerce, astfel încât să ne păstrăm poziția de lider și inovator.
De asemenea, vom continua să ne consolidăm rețeaua și să îmbunătățim experiența de cumpărare în magazinele noastre. Plănuim să realizăm acest lucru prin modernizarea magazinelor noastre din diferite formate. De exemplu, anul acesta am finalizat modernizarea magazinului Carrefour Băneasa, prin care am simplificat procesul de cumpărături dar am și introdus concepte noi pentru transformarea experienței în magazin.
Printre acestea se numără Meat Nova, un nou concept de măcelărie asistată, specializată în carne premium de vită și oaie, Atelier Artesana, un spațiu dedicat în întregime lactatelor artizanale, Brutangerie, un concept de brutărie artizanală.
Tot pentru alimente, am creat un spațiu dedicat BIO & Sănătate, în apropierea zonei de produse proaspete, astfel încât să oferim acces facil la o selecție variată de articole sănătoase, precum BIO, diete speciale și pentru sportivi.
De asemenea, pentru cumpărături rapide, am introdus zona Express, cu acces din galeria comercială. Astfel, clienții au acces direct la o selecție de băuturi și gustări rapide, atât marca națională cât și marcă proprie Carrefour.
Al doilea punct este digitalizarea și personalizarea. Personalizarea experienței de cumpărare devine tot mai importantă pentru clienții noștri. Tocmai de aceea, lucrăm la dezvoltarea noilor funcționalități în aplicație și în programul de loializare Act for Good, astfel încât să putem veni către utilizatori cu și mai multe promoții și vouchere pentru produsele preferate.
În ceea ce privește digitalizarea, avem în vedere dezvoltarea capacităților de retail media, o metodă eficientă de promovare a brandurilor prin campanii targetate direct în punctul de vânzare. Anul acesta am continuat să ne dezvoltăm capacitățile de retail media, atât în Hipermarket, cât și în Market, astfel că am ajuns astăzi la peste 150 de magazine în care deținem ecrane digitale.
Al treilea punct este consolidarea parteneriatelor cu producătorii locali și extinderea Act for Food. Susținerea producătorilor români și expunerea produselor românești pe rafturile noastre rămâne prioritatea noastră.
De aceea, vom continua să dezvoltăm rețeaua de furnizori autohtoni și programele realizate împreună cu aceștia. De exemplu, anul acesta am dezvoltat târgurile de producători locali „De aici, de aproape”, în parteneriat cu Agrointeligența și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Astfel, nu doar că am crescut vizibilitatea producătorilor locali din diferite regiuni ale țării, dar am și creat o experiență nouă pentru clienții noștri, care au putut să cunoască și să achiziționeze produse direct de la producătorii locali din proximitate.
Mai mult, anul acesta am continuat să ne extindem amprenta ultra-locală. În prezent, colaborăm cu peste 600 de producători ultra-locali pentru produsele proaspete, cărora li se adaugă și alți artizani locali.
Am demarat un nou proiect în Piatra Neamț, cu 9 parteneri ce completează oferta Carrefour cu băcănie, patiserie, sucuri naturale și alte produse locale. În acest fel, contribuim la dezvoltarea economiei locale și la diversificarea ofertei pentru clienții noștri, cu produse realizate în comunitățile din care facem parte.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?
Narcis Horhoianu: La nivel mondial, incertitudinea economică și instabilitatea geopolitică vor continua să impacteze lanțurile de aprovizionare, un cadru macro care se prelungește deja de câțiva ani.
Ceea ce văd diferit față de anii anteriori este accelerarea transformării digitale și impactul AI. Dacă acum doi ani, integrarea AI era un nice-to-have, acum este un must-have, mai ales în contextul în care oricine are acces facil la acesta, chiar de pe telefonul mobil. De aceea, pentru orice business, integrarea AI este o necesitate.
Rămâne și pentru 2026 ca provocare menținerea puterii de cumpărare într-un cadru fiscal dinamic. Competiția se intensifică, iar contextul economic favorizează formatele care oferă flexibilitate și eficiență. Se distinge, pentru România, un ascendent al modelului proximității, pe care noi l-am integrat deja de ani de zile, avându-l trasat de mult în strategia noastră omnichannel.
În 2026 marcăm un sfert de secol pe piața din România – și vom continua cu proiectele de expansiune și angajamentul pentru produse accesibile și de calitate, așa cum i-am obișnuit deja pe clienții noștri.
(24 noiembrie 2025)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.