
Împreună cu muzeele Thyssen-Bornemisza şi Reina Sofia, care au fost la rândul lor redeschise, Prado formează „Triangulo de Oro”, triunghiul de aur al artei, în centrul Madridului, notează Agerpres, conform dpa.
Muzeul s-a deschis cu prezentarea expoziţiei „Reencuentro” (Revedere), special amenajată pentru această ocazie şi în care sunt expuse 250 de lucrări, ale unor artişti precum Fra Angelico, Rogier van der Weyden, Francisco Goya şi Peter Paul Rubens.
Muzeul Prado a fost închis la 12 martie din cauza pandemiei de COVID-19, însă şi-a menţinut prezenţa online.
Cu peste 8.600 de picturi, desene şi afişe, şi cu circa 700 de sculpturi, Prado este unul dintre cele mai mari şi mai importante muzee de artă din lume.