FacebookTwitterLinkedIn

Elon Musk ar putea părăsi Tesla din funcția de director executiv dacă pachetul său salarial propus, în valoare de 1 trilion de dolari, nu va fi aprobat, a avertizat președinta consiliului de administrație, Robyn Denholm, într-o scrisoare adresată acționarilor.

Apelul vine înaintea adunării generale anuale din 6 noiembrie, în contextul în care consiliul Tesla a fost de mai multe ori criticat pentru că nu acționează în interesul acționarilor, iar experții în guvernanță corporativă și grupurile de advocacy au pus sub semnul întrebării independența acestuia și capacitatea de supraveghere asupra influenței lui Musk, potrivit Reuters.

Planul propus, bazat pe performanță, a fost conceput pentru a-l reține și motiva pe Musk să continue să conducă Tesla pentru cel puțin încă șapte ani și jumătate, a spus Denholm în scrisoarea la care face referire Reuters. Prezența lui Musk la conducerea companiei este „esențială” pentru succesul Tesla, a adăugat ea, avertizând că, fără un plan care să îl stimuleze corespunzător, compania ar putea pierde „timpul, talentul și viziunea” acestuia. Rolul lui Musk este vital, a subliniat Denholm, în condițiile în care Tesla își propune să devină lider mondial în inteligență artificială și tehnologie autonomă.

Pachetul propus i-ar oferi lui Musk 12 tranșe de opțiuni pe acțiuni, legate de atingerea unor ținte ambițioase, dintre care o capitalizare bursieră de 8,5 trilioane de dolari și progrese în domeniile conducerii autonome și roboticii.

Consiliul Tesla se află de ani de zile sub supraveghere atentă din cauza relației strânse cu Musk. La începutul acestui an, o instanță din Delaware a anulat pachetul salarial din 2018 al lui Musk, considerând că a fost acordat în mod necorespunzător și negociat de directori care nu erau pe deplin independenți.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.