Omul de afaceri Ömer Süsli are întotdeauna un scop, acela de a transforma companiile pe care le achiziționează în organizații profitabile. Cum reușește asta? Prin muncă.
„Mereu aveam un scop principal: acela de a le transforma, într-un an de la achiziție, în companii profitabile. Și, deocamdată, scopul a fost atins de fiecare dată. Cum? Cu muncă! Și, da, reiterez deviza mea: «muncă, cinste și legalitate». Aceasta este rețeta mea!”, a declarat Ömer Süsli la reINVENT SUMMIT 2023, organizat de Forbes România.
După ce a vândut reţeaua de magazine Praktiker către compania britanică Kingfisher, el a creat HomeLux, un concept de magazine specializate pe vânzarea de mobilă, dar și de produse pentru casă, grădină, bucătărie, baie şi decoraţiuni interioare.
„Când am intrat în prima săptămână în compania Praktiker, mi-am dat seama că, la un prim calcul, compania pierdea sume semnificative în numai două ore. Așa am intrat în negocieri cu partenerii. Și am ajuns ca în primul an de activitate să reducem semnificativ cheltuielile”, a precizat el.
Primul magazin HomeLux a fost deschis la sfârșitul anului 2018, pe DN1 Ploieşti-Braşov, la kilometrul 6, unde funcționase înainte un magazin Praktiker. La acea dată, planul lui Süsli era să creeze o rețea HomeLux de 20 de magazine în orașe precum Focşani, Ploieşti, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea și, evident, Bucureşti.
Numai că pandemia și criza cauzată de izbucnirea războiului din Ucraina care au urmat au dat peste cap planurile lui Ömer Süsli, astfel că, până la începutul acestui an, el vânduse deja două dintre cele patru magazine HomeLux pe care a apucat să le inaugureze.
La începutul anului 2022, Ömer Süsli a achiziționat proiectul River Plaza, din Râmnicu Vâlcea, de la investitorul Sonae Sierra, iar la scurt timp a preluat alt mall, Vitantis Shopping Center, din București, de la Grupul Revetas.
Potrivit unei discuții de la începutul acestui an cu Forbes România, planul său este construirea unui portofoliu de centre comerciale de sute de milioane de euro pe care mai apoi să îl vândă către un jucător imobiliar important.