Măsurile pe care Guvernul le va lua şi probabil le va anunţa săptămâna viitoare vor trebui să păstreze coeziunea socială, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
“Dezechilibrul fiscal-bugetar al României este în mod categoric şi recunoscut ca fiind principala problemă pe care o avem în prezent de rezolvat. Şi avem şi o presiune a timpului. Bineînţeles că nu este numai o chestiune, să spunem financiară sau fiscală, ca să o apropii de subiect, are o componentă de stabilitate politică – Guvernul trebuie să asigure în acelaşi timp stabilitatea politică. Are şi o componentă de coeziune socială. Măsurile pe care Guvernul le va lua, probabil le va anunţa săptămâna viitoare, vor trebui să păstreze coeziunea socială, să pregătească ţara pentru anul viitor de alegeri”, a spus Isărescu, citat de Agerpres.
Guvernatorul BNR a afirmat că instituţia găzduieşte dezbateri pentru că acestea sunt cel mai important laborator al economiştilor.
Mugur Isărescu a participat, vineri, la evenimentul de lansare “The Tax Institute”, primul think tank dedicat fiscalităţii, în incinta Băncii Naţionale a României. Cu această ocazie, s-a lansat primul studiu realizat de specialiştii The Tax Institute, intitulat “Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar şi impact (2015 – 2023)”.