Nu de puține ori auzim de la părinți sau, mai des, de la profesor despre lipsa de motivație a celor mici.
Însă tot de atâtea ori am putea să ne întrebăm de unde vine această demotivare, ce putem face pentru ei noi, ca adulți, și ce este bine să schimbăm în atitudinea, metodologia și mindset-ul nostru pentru a avea copii curioși și dornici să facă și să afle lucruri.
Când vorbim despre motivația pe care o are un copil, vorbim despre răspunsul la întrebarea „de ce?“. Copiii noștri au nevoie să știe de ce este important pentru ei să facă anumite lucruri, cu focus pe această nuanță – de ce este important pentru ei, aspect care nu se potrivește de multe ori cu ce este important pentru noi, adulții.
Motivația este strâns legată de experiența pe care copilul o are făcând sau nefăcând un anume lucru și funcționează în două direcții: face ceva pentru că dorește să aibă o experiență plăcută sau pentru că evită să aibă o experiență neplăcută. Dacă noi îi asigurăm copilului un mediu care este predictibil și în care se simte în siguranță, copilul va dezvolta un sistem echilibrat al motivației, care va conține ambele direcții (ce vreau să experimentez, ce vreau să evit). Dacă însă mediul familial este unul impredictibil, haotic, stresant, în care copilul nu se simte în siguranță, el va dezvolta o motivație bazată predominant pe evitare și frică.
Cât de important este ca un copil să fie motivat să facă ceva?
Este esențial ca un copil să fie motivat să facă ceva, pentru că fără motivație nu există mișcare, acțiune. Starea de „freeze“ pe care o resimțim în situații de panică (și vine de la creier înspre corp), poate fi indusă și invers, adică de statul pe canapea privind la televizor. Starea de „freeze“ presupune încetinirea ritmului cardiac, scăderea tonusului muscular, scăderea dorinței de a interacționa cu ceilalți. Copilul se simte singur, neajutorat, prins într-o capcană, devine apatic și deprimat. Este jobul nostru să găsim o cale care să-l scoată din starea de ”freeze” și să-l pună în mișcare.
Există mai multe trepte ale motivației.
Prima este aceasta de mai sus, când copilul este total demotivat, următoarea treaptă este copilul care este motivat extrinsec de recompensă sau pedeapsă;
Urmează copilul care este motivat extrinsec de aprobarea celorlalți sau de rezultat;
Apoi cel care este motivat mixt (extrinsec/intrinsec) face ceva pentru că vede un avantaj pe termen lung din asta (învăț pentru că școala mă ajută să am un viitor mai bun).
Pe următoarea treaptă găsim copilul motivat intrinsec, care face ceva de dragul de a face acel lucru, din interes sau pasiune.
Iar starul pentru mine, și locul unde noi ca părinți ar trebui să țintim, este copilul capabil să se automotiveze.
Noi ca părinți ar trebui să ne dăm seama cam unde se află copiii noștri în această ierarhie, și acțiunile noastre ar trebui să fie menite să-l miște pe copil pe treapta următoare. Cu siguranță că trebuie să folosim recompensă sau pedeapsă ca să-l ajutăm pe copilul total demotivat să facă o acțiune, dar mereu ar trebui să avem în vedere treapta următoare, adică să aprob/validez acțiunea lui. De acolo încerc să-l ajut să vadă avantajul pe termen lung, îl ajut să-și exploreze interesele și pasiunile și am ca obiectiv final să-l ajut să-și clădească propriul sistem al motivației. Să fiu pentru el un mentor și nu un controlor.
Motivație intrinsecă – motivație extrinsecă. Spre care înclină balanța nativ?
Copiii noștri se nasc cu dorința intrinsecă de a cunoaște, de a explora, sunt în mod natural curioși. Tot ce este în jurul lor este vrednic să fie investigat, totul este privit cu uimire și interes. Ei se nasc atât de motivați încât, cel puțin în primii ani, tot ce facem noi este să le stopăm entuziasmul punându-le tot felul de opreliști, arătându-le ce nu au voie să facă sau spunându-le ce este periculos sau nepermis. Toate acțiunile copiilor noștri până la vârsta grădiniței cel puțin sunt motivate intrinsec. Apoi vine momentul când merg la grădiniță sau școală și acolo ei au prima experiență legată de învățarea structurată. La școală ei pierd mare parte din libertatea de a alege sau de a-și urma curiozitatea. Acolo ei învață ceva ce le este impus. Dintr-o dată libertatea de mișcare este înlocuită cu statul pe scaun, în liniște.
Un copil este motivat intrinsec atunci când ceea ce face este perceput ca joacă și este motivat extrinsec atunci când ceea ce face este perceput ca muncă sau obligație. Este motivat intrinsec să învețe la o anumită materie dacă găsește această materie interesantă și învață de dragul de a învăța, fără un scop ulterior. Dacă el învață pentru o materie cu scopul de a obține un rezultat, motivația devine extrinsecă. O cheie aici pentru a înțelege cum să-l facem pe copil să învețe de dragul de a învăța este să facem învățatul amuzant, interesant și semnificativ pentru el. Sigur că nu este posibil pentru un copil să facă doar ce-i place sau este interesant pentru el.
Putem oare să-l ajutăm să fie motivat intrinsec și atunci când face un lucru pe care nu-l face cu plăcere?
Răspunsul la această întrebare este da. Putem face acest lucru atunci când motivația adresează una dintre cele trei nevoi de bază din teoria autodeterminării și anume: autonomie, competență și apartenență.
Copilul va fi motivat intrinsec să facă un lucru pentru că acest lucru îi acoperă una dintre aceste nevoi ale lui de bază.
Autonomie înseamnă capacitatea de a lua decizii și a acționa conform acestor decizii. Poți adresa această nevoie atunci când îl implici în luarea deciziilor, când îi oferi alternative sau opțiuni, când îl ajuți să înțeleagă de ce este important pentru el să învețe sau să facă un lucru, sau când îl ajuți să-și seteze obiective pe care să le urmeze.
Competență înseamnă capacitatea copilului de a crede în abilitățile sale, de a se simți în stare să realizeze ceva cu forțe proprii. Poți adresa această nevoie atunci când îi arăți că ai încredere în abilitățile lui, recunoști ce face el bine, îl încurajezi să acționeze pentru a-și atinge un obiectiv.
Apartenență înseamnă sentimentul copilului că este parte din familie. Poți adresa această nevoie atunci când îi arăți dragostea ta necondiționată, când îi arăți că îl cunoști bine și că îi înțelegi emoțiile, când îi arăți căldură și empatie.
Un copil motivat să reușească ceva va fi întotdeauna înaintea celui care nu își găsește motivația
Da, motivația îmi dă o direcție! Este diferența dintre „vreau să fac acest lucru pentru că este important pentru mine“ și „nu știu ce este important pentru mine“. Și vin aici să vorbesc puțin despre obiectiv și de ce să îi ajutăm pe copii să facă lucrurile pe care le fac cu intenție și urmând un obiectiv. Atunci când știi destinația este ușor să găsești calea, iar un obiectiv care
este suficient de important pentru copilul tău îl va ajuta să-și mențină motivația chiar dacă nu reușește din prima sau întâmpină dificultăți. Unul dintre exercițiile pe care eu le fac cu copiii în ședințele de Life coaching este să-i rog să se imagineze pe ei peste 10 ani și apoi să vorbească la trecut despre realizările lor din ultimii 10 ani. Exercițiul le dezvăluie de fapt lor dorințele și aspirațiile și îi ajută să obțină claritate asupra jaloanelor care marchează etapele pe care ei le vor parcurge până acolo.
Pentru copiii mai mici putem folosi un exercițiu în care ei să se deseneze pe ei în viitor făcând ce-și doresc. Astfel de vizualizări îi pot determina pe ei să-și găsească motivația de a parcurge calea până la viziunea lor.
Putem folosi motivația, mai degrabă decât autoritatea, atunci când încercăm să-i responsabilizăm pe cei mici
Și aș vrea să pornesc aici de la un cod al părintelui pe care l-am citit în cartea „Self driven Child“ de William Stixrud și Ned Johnson și anume:
- Nu pot să-l forțez pe copilul meu să facă ceva împotriva voinței sale.
2. Nu pot să-l forțez pe copilul meu să vrea ceva ce el nu vrea.
3. Nu pot să-l forțez pe copilul meu să nu vrea ceva ce el vrea.
4. Este ok (cel puțin pentru acum) pentru copilul meu să vrea ceea ce el vrea și să nu vrea ceea ce el nu vrea.
Dacă noi ne ghidăm după ideea că îi putem controla pe copiii noștri, ne angajăm într-o bătălie care este din start pierdută. Putem avea victorii de moment, și ne putem impune pe alocuri, dar pe termen lung nu producem decât stres, atât pentru noi cât și pentru copii. Dacă eu vreau să am un copil capabil să se descurce și să fie pe picioarele lui în viitor, trebuie să văd dacă ceea ce eu fac astăzi îl duce pe copilul meu în acea direcție. Nu pot să cred că, dacă eu îi spun pas cu pas ce să facă zi de zi, brusc la 18 ani el va deveni responsabil și se va putea descurca singur.
Să spunem că vreți să-l învățați pe copil responsabilitatea și vă aduc aici două scenarii:
- într-un scenariu îi spuneți care este responsabilitatea pe care ar trebui să și-o asume și de asemenea îi spuneți și cum să facă, îl urmăriți pas cu pas cum face și vă simțiți datori să-i amintiți să facă atunci când nu face;
- în alt scenariu discutați cu el de ce e important pentru el să își asume această responsabilitate sau chiar îi dați mai multe opțiuni pentru a alege o responsabilitate, apoi stabiliți cadrul general și îi dați libertatea să aleagă acțiunile, îi spuneți că aveți încredere în el că poate să facă asta, stabiliți în ce fel veți revizita înțelegerea să vedeți dacă face sau nu ce și-a asumat și apoi îl lăsați să se administreze singur.
În care dintre cele două scenarii credeți că e mai probabil ca el să învețe responsabilitatea?
Închei prin a vă încuraja să vă asumați în viața copiilor voștri rolul unor părinți proactivi, care clădesc în mod intenționat un cadru în care copiii lor să parcurgă drumul de la lipsa motivației la abilitatea de a-și construi propria motivație.
Câteva sfaturi de a le crește motivația din interior
Primul sfat pe care eu îl dau întotdeauna și legat de orice ține de parenting este să modelați pentru ei, să le spuneți ce vă motivează pe voi, cum ați găsit motivația să vă împliniți propriile viziuni pentru viața voastră, cum ați depășit situații dificile care au stat în calea succesului vostru, cum v-ați bucurat atunci când ați reușit. Vă sfătuiesc să construiți o relație cu copiii voștri care să-i ajute pe ei să se simtă văzuți, sprijiniți, apreciați și în siguranță. Fiți pentru copiii voștri persoana aceea de încredere care este mereu acolo și îi iubește necondiționat, persoana aceea capabiă să-i ghideze în drumul lor spre succes. Atunci când reușiți să aveți încrederea lui, el va putea face și lucruri pe care nu și-ar dori să le facă doar pentru că are încredere că îi vreți mereu binele.
Legat de mult-discutatele recompense, ele pot funcționa pe termen scurt, dar trebuie să vă gândiți dacă recompensa voastră este aliniată cu scopul. Dacă de exemplu recompensați pentru asumarea unei responsabilități, recompensa nu vă apropie, ci vă îndepărtează de scop. Dacă recompensați pentru ca el să facă o anume activitate, mai ales când este la început, puteți crea confuzie pentru el, adică se va întreba dacă îi place cu adevărat sau face doar ca să fie recompensat. În general, când cineva este dispus să mă plătească să fac ceva, șansa este să cred că nu mi-ar plăcea să fac lucrul acela de bună voie.
Recompensele tangibile și care sunt asociate unei anume sarcini scad motivația intrinsecă, recompensele care nu sunt așteptate nu scad motivația intrinsecă. De exemplu, la sfârșitul săptămânii îl recompensez pentru lucrurile bune pe care le-a făcut în acea săptămână oferindu-i o experiență plăcută. Mergem la o înghețată sau facem împreună ceva ce-i place.
Nu pierdeți din vedere cele 3 nevoi de bază din teoria autodeterminării – autonomie, competență și apartenență – și formulați cererile voastre către ei cuprinzând cel puțin una dintre acestea. De exemplu, dacă aveți situații de rivalitate între frați, creați situații în care ei să lucreze împreună pentru a împlini ceva care să ajute familia, și apoi apreciați colaborarea și împlinirea obiectivului lor. Astfel ei vor simți că aparțin și că sunt parte importantă a familiei.
Dana Ilieș, Life coach și Mentor pentru copii și adolescenți, Co-fondatoare a programului de educație non formală Educație cu Rost. Misiunea ei este să ajute fiecare copil să-și descopere și să-și transforme potențialul în realitate prin programul de Life coaching cu metoda SoulKids Singapore.
