FacebookTwitterLinkedIn

Există momente care rămân în suflet pentru totdeauna, dar nu pentru că au fost luxoase sau exotice, ci pentru că au fost trăite împreună cu cei dragi aproape.
Am întrebat patru persoane publice care a fost cea mai frumoasă vacanță în familie, iar răspunsurile lor sunt o invitație la visare, recunoștință și iubire. De la povești
cu apusuri în Grecia, la râsete în tabere de munte din România sau în alte colțuri ale lumii, fiecare mărturisire e o bucată de viață trăită autentic.

Alexandra Timofte Revnic, actriță și prezentator

„Când vine vorba despre vacanțe, toate sunt frumoase, dar vacanța petrecută în Palma de Mallorca, pe Catamaran, alături de soțul meu și cele două fete, a fost una dintre cele mai minunate experiențe de familie. Zece zile pe mare, în mijlocul unui peisaj care părea pictat, cu golfuri ascunse și ape de un albastru ireal, au fost combinația perfectă între aventură și relaxare. Fiecare dimineață începea cu soarele care răsărea deasupra apei, iar serile se încheiau cu stele sclipind deasupra punții, unde adormeam cu inima plină. Am coborât în porturi pitorești, unde am luat cina în taverne locale, pline de povești și arome mediteraneene. Momentele în care fetele au văzut delfinii jucându-se lângă Catamaran rămân de neuitat — bucuria lor a fost molipsitoare. Să vezi copiii fericiți, să-i auzi râzând și să simți cum legăturile dintre noi se adâncesc, e un dar pe care doar astfel de vacanțe îl pot oferi. A fost provocator, da, dar a fost și spectaculos. Palma de Mallorca ne-a oferit nu doar o destinație, ci un capitol de poveste în jurnalul nostru de familie.”

Carmen Lopozan, actriță

„Am plecat cu Zoe în vacanță de când avea 3 luni. Pentru că amândoi suntem foarte pasionați de călătorii, am vrut să îi insuflăm de mică și, totodată, să o obișnuim cu ,,plecatul de acasă’’. În primul ei an de viață am fost la Sfântul Gheorghe, 2 Mai, Grecia și Italia. În Italia a spus prima dată ,,mama’’. Poate că aceea a fost cea mai frumoasă amintire din vacanță; masa verde, de sticlă, și Zoe mică, în scaunul ei de masă, noi pregătind cina și vocea ei curată, rostind sacadat ,,mama’’. Sau poate Grecia pustie de mijloc de septembrie, într-o mică localitate de lângă portul Volos.  Am găsit o căsuță minunată, fix pe plajă, unde am văzut toate răsăriturile. Nu pentru că ne-am fi dorit, dar Zoe în perioada aia nu dormea deloc. Eram epuizați, cu mintea încețoșată, dorind cu ardoare măcar 3 ore legate de somn. Acum, când mă uit în urmă, răsăriturile plesnind de culoare, cu ea în brațe, pe malul mării, cu mirosul ei de bebeluș combinat cu cel al nesfârșitelor cafele care nu mai aveau niciun efect, sunt, poate, cea mai frumoasă amintire. Acolo și-a început Zoe diversificarea, la taverna la care mergeam zilnic. Cu lămâie. Trăgea de fiecare felie de lămâie de pe caracatițele și peștele pe care îl mâncam noi.”

Diana Dumitrescu, actriță

„De mică am avut un instinct clar: dacă nu stau prea mult într-un loc, sigur nu mă plictisesc. Așa am înțeles devreme că lumea e mare și frumoasă și trebuie explorată. Călătoriile erau sportul meu preferat – fie ruine istorice, fie plajă cu o carte (sau, recunosc, telefonul). Apoi a apărut Carol. Și cu el, vacanțele cu copilul.

În sarcină, mi-am propus: o călătorie pe lună. Și am bifat Portugalia, Italia, Franța, Belgia. Nici burtica, nici picioarele umflate, nici poftele de murături în avion nu m-au oprit. După ce s-a născut Carol, bagajele s-au dublat, iar eu eram mai confuză. Prima vacanță cu el? Grecia, la 8 luni – un reality show plin de soare, suspans și scutece. Dar revelația a fost Maldivele.

Carol avea doi ani, planul era simplu: noi + el + bonă = relaxare. Doar că bona a făcut Covid fix înainte de plecare. Am respirat adânc și am plecat doar noi trei. Surpriză: Carol a dormit aproape tot zborul, iar eu am apucat să citesc două pagini și să mănânc un biscuit fără să-l împart.

Acolo… paradis: nisip fin, apă turcoaz, liniște. Carol n-a purtat papuci o săptămână și a fost fericit. Dimineți pe plajă, sieste în hamac, cafea liniștită. Seara, îl culcam pe două scaune alăturate, ca să ciocnim și noi un pahar de șampanie. Moment magic? Când Carol a învățat să iubească marea. De la teamă la entuziasm pur, ca un pește mic.

Acum, dacă-l întrebi unde vrea în vacanță, spune ferm: „Maldive!”. Și noi zâmbim. Cele mai bune vacanțe nu sunt cele perfecte, ci cele în care te bucuri de ce ai, cu cine ai. Iar noi am avut exact asta: o insulă, un copil curios și o amintire pe care o vom povesti și când ne va cere bani de facultate.”

Keo, cântăreț

vedete

„Arya abia a împlinit, în decembrie, 7 anișori și am avut deja câteva vacanțe minunate alături de ea. Cel mai mult am fost prin România, bineînțeles, iar în Sibiu se simte extraordinar de bine, acolo îi place cel mai mult. Am dus-o de mică și mereu vrea să revenim. Îi plac restaurantele din Sibiu, Grădina Zoologică, Muzeul Satului și cere să mergem o dată sau de două ori pe an. În plus, este înnebunită după un șnițel pe care-l mănâncă într-o anumită locație, acolo.  Tot în țară, am fost și la mare, la Mamaia. I-a plăcut mult și am avut ocazia să-i avem aproape și pe bunici, părinții mei. Așa am fost învățat de mic, cu mersul la mare în fiecare an și vreau să duc mai departe tradiția.

Am fost și în Elveția, în Geneva, la ai mei și i-a plăcut foarte mult, s-a simțit foarte bine. I-a plăcut foarte mult pe vaporul nașilor ei, pe lacul Leman.

Anul acesta vom merge un pic la munte, într-un loc aproape de Bran, absolut superb, feeric, Sohodol, vom petrece câteva zile acolo. Apoi vom pleca două săptămâni în vacanță, în Grecia, alături de niște prieteni care au copii. Apoi vom ajunge iar în Elveția, în Geneva.

Există un loc despre care Arya vorbește mereu și unde vrea să ajungă, despre care îmi amintește constant și i-am promis că anul acesta sau următorul vom ajunge: America. Este înnebunită după filmele, desenele americane, cultura americană și își dorește mult să ajungă. Fiind un tătic care se respectă și care execută ordinele fiicei (râde), evident o voi duce în America.”