FacebookTwitterLinkedIn

Drapelul de stat al Republica Moldova a fost arborat, pe 25 aprilie 2026, într-unul dintre cele mai emblematice locuri din New York, în apropierea Wall Street și a parcului Bowling Green Park.

Ceremonia a fost organizată de Misiunea Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite, în parteneriat cu Asociația Bowling Green.

Evenimentul a fost dedicat Zilei Drapelului de Stat, sărbătorită anual pe 27 aprilie, și s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv în acest spațiu public cu o puternică încărcătură simbolică. În ciuda vremii nefavorabile, ceremonia a reunit membri ai diasporei moldovenești din Statele Unite, oficiali ai corpului diplomatic și invitați internaționali.

Printre participanți s-au numărat reprezentanți permanenți la ONU ai României și Ucrainei, precum și reprezentantul adjunct al Austriei. De asemenea, la eveniment a fost prezent și parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Maria” din New York, Chesarie Bertea.

În cadrul discursurilor susținute, oficialii au evidențiat importanța drapelului ca simbol al identității naționale, al unității și al parcursului democratic al Republicii Moldova. Totodată, a fost subliniată contribuția comunității moldovenești din diaspora la promovarea imaginii țării și la consolidarea relațiilor bilaterale cu Statele Unite.

Ceremonia a inclus arborarea oficială a drapelului, intonarea imnurilor naționale și un program artistic susținut de artiștii Maria Grecu și Igor Mescoi. Atmosfera a fost completată de lucrări muzicale semnate de compozitori moldoveni consacrați, precum Eugen Doga, Anatol Chiriac, Ion Aldea-Teodorovici și Constantin Rusnac, dar și de piese din folclorul tradițional.